Continuăm seria despre city break-urile pe timp de iarnă cu un oraș care mie mi-a intrat la suflet: Dublin. Îmi doream de mult să vizitez capitala Irlandei așa că am inclus-o în circuitul pe care l-am făcut anul trecut prin Europa, de 1 decembrie.

Vă spun din start, cel mai bine ar fi să vizitați Dublinul pe timp de vară. Dar dacă vă încăpățânați să faceți ca mine și să mergeți acolo în anotimpul rece, atunci vă povestesc puțin cam ce opțiuni aveți pentru petrecerea timpului.

În Dublin se ajunge low-cost cu Ryanair sau BlueAir, companii pe care le recomand. Dacă vă luați bilet din timp, puteți prinde un preț sub 50 euro, dus-întors.

ryanair-dublin

Din păcate, trebuie să recunosc de la început un lucru: a plouat cu găleata în majoritatea timpului petrecut acolo. Dar tot răul spre bine, pentru că Dublinul nu e chiar recunoscut pentru plimbări lungi prin soare, ci pentru..pub-uri și bere!  Care se găsesc din plin și sunt extrem de cozy, cu a lor atmosferă tipic irlandeză de care chiar nu te poți plictisi.

Ce poți face în Dublin pe timp de ploaie?

Mergi în Tempe Bar

Pe mine m-a debusolat complet ideea de Temple Bar, până m-am prins cum stă treaba. Pentru că Temple Bar nu este doar un bar, ci o întreagă stradă plină de pub-uri, care a preluat denumirea celui mai cunoscut dintre ele. Estea cea mai turistică zonă, iar seara toate localurile sunt pline de oameni veseli, dornici de distracție. Mie mi-a plăcut și ziua, să admir decorul exterior al ficărui pub, care mai de care mai interesant.

Dublin

Dublin

Dublin

Mănâncă un mic-dejun tipic irlandez

Pe care l-aș recomanda consumat pe la prânz, dacă nu stați prea bine cu stomacul dimineața. Micul dejul irlandez este cunoscut pentru cât de consistent este, asta pentru că o porție conține pâine, ouă, fasole, unt,  cârnați și poate ceva legume. Se servește cam peste tot, pe toată durata zilei așa că vă puteți ascunde de ploaie și savura un mic dejun delicios, alături de o cafea irish, cu whiskey, desigur!

Dublin

Vizitează un muzeu de Whiskey sau bere

Eu am ales să merg la Irish Whiskey Museum. Ne-a fost prezentată istoria acestei băuturi, într-un mod destul de drăguț și interactiv, iar la final am avut ocazia să gust trei tipuri de whiskey. La cât de mult îmi place, mi s-au părut toate la fel, însă ceilalți păreau încântați. Biletul costă 16 euro.

Mi-a părut oarecum rău că n-am mers la Guiness Storehouse, cred că ar fi fost puțin mai interesant pentru mine. Intrarea este 14 euro.

Dublin

Mergi la Free City Tour

Se organizează de două ori pe zi, de 11 și la 14, de cei de la Sandeman New Europe. Eu am avut noroc să nu plouă deloc în cele aproape trei ore de plimbări prin Dublin, iar turul mi s-a părut foarte interesant. Pe lângă informațiile despre locurile și monumentele  pe lângă care treceam, am aflat multe lucruri noi despre irlandezi, despre problemele cu Irlanda de Nord, despre diferențele dintre cei din Dublin și cei din Cork. Ne-am distrat pe seama accentului lor și am aflat că mai au o limbă, irlandeza veche, care n-are nicio treabă cu engleza de astăzi, dar care încă mai este studiată în școli.

Dublin

Dublin

Dublin

Dublin

Dublin

Degustare de bere

Adică mergi din bar în bar și înceacă ce au ei prin meniu. Am descoperit multe tipuri de bere, care de care mai interesantă, mai neagră sau mai amară. Ba chiar am nimerit într-un pub care avea meniu special pentru degustat, oferind pentru aprox. 5 euro trei pahare din trei tipuri de bere diferite (la alegere din mai multe).

Dublin

Merci la un concert Irish

Irlandezilor le place mult muzica live, fie ea tradițională sau mai modernă. Sunt multe localuri în care seara se organizează concerte cu muzică live, fără a cere o taxă specială. Găsiți-l pe cel cu muzică irlandeză și cu siguranță vă veți distra. Mie mi-a plăcut mult!

Dublin

În concluzie, cam orice faceți în Dublin are legătură și cu ceva alcool, fie chiar la micul dejun. Face parte din cultura și stilul lor de viață, așa că trebuie experimentat. Deși l-am vizitat într-o perioadă deloc neprietenoasă, Dublinul mi-a rămas în suflet ca fiind un oraș cozy și colorat, pe care îl recomand tuturor!

Facebook Comments

12 Comments

  1. Irlanda este de multa vreme pe my bucket list si mi-as dori tare mult sa ajung cat de repede! si eu as prefera vara, dar in perioada aceasta preturile sunt mult mai accesibile. multumim pentru ponturi!

    • Ira Reply

      Problema cu Irlanda e ca si vara poate fi super-ploios, dar cu siguranta e mai cald.
      Sper sa ajungi curand!

  2. Pingback: Locuri în care m-aș întoarce oricând cu drag - Călătorește cu Ira

  3. Pingback: Iarna în...Stockholm - Călătorește cu Ira

  4. Pingback: Zile libere în 2017 şi sugestii de vacanţe - Călătorește cu Ira

  5. Pingback: Unde am calatorit? - Călătorește cu Ira

Write A Comment