Decizia de a merge în Iran a fost una extrem de spontană, bazată mai mult pe faptul că am găsit bilete ieftine pentru mini vacanţa de cinci zile. Da, cinci zile sunt extrem de puţine pentru o ţară care are suprafaţa cât un sfert de Europa, însă mi-am spus că îmi voi face o idee, iar planul iniţial era să rămânem doar în Teheran. Pe parcurs s-a mai schimbat, am ajuns şi în Qom şi Kashan, însă în acest articol vreau să vorbesc despre câteva lucruri good to know înainte de a ajunge acolo, să nu fiţi luaţi pe nepregătite (cum a fost cazul meu).

Iran

Viza

Viza pe 30 zile am primit-o la intrare în Aeroportul Internaţional Imam Komenli şi m-a costat 75 euro. A trebuit să fac acolo şi o asigurare de călătorie de 30 zile, care m-a costat în jur de 15 euro (dacă aveam una făcută din ţară o puteam folosi pe aceea, însă am uitat complet). A durat în jur de 20 minute să primesc viza, la ora 4 dimineața.

Femeile şi hijabul

Hijabul (eşarfa pe cap, dar şi acoperirea corespunzătoare a corpului) este obligatoriu prin lege în Republica Islamică Iran, aşa că nu veţi vedea nicio femeie fără eşarfă pe cap, cu bluze mai scurte de jumătatea coapsei sau cu umerii descoperiţi, fie ea iraniană sau turistă. Ce femeie străină am reuşit să atrag toate privirile bărbaţilor pe oriunde treceam şi asta în ciuda faptului că eram îmbrăcată corespunzător. Eşarfa nu trebuie purtată “ca la carte”, pentru că în afară de musulmanele practicante nici fetele din Iran nu o fac, însă trebuie să acopere mare parte din păr.

Iran

Nu puteţi folosi cardul

Şi asta nu pentru că nu ar avea sisteme impementate, ci pentru că se pot folosi doar carduri emise de bănci iraniene. Trebuie să aveţi la voi banii cash necesari întregii călătorii (în euro sau dolari). Cel mai bine e să schimbaţi bani în aeroport, am înţeles că au un curs bun. Eu nu am făcut asta şi a trebuit să umblu vreo două ore prin oraş pentru a găsi un exchange.

Cazare

Dacă vreţi să rezervaţi cazare pe net, trebuie să uitaţi de Booking, Agoda sau AirBnb. Pe Booking există doar 2, 3 hoteluri foarte scumpe în Teheran, iar pe celelalte două site-uri nu găsiţi deloc Iranul. Puteţi căuta direct pe google site-uri de hoteluri, iar o variantă bună, destul de folosită şi safe este Couchsurfing.  Guesthouse-urile şi camerele de închiriat sunt şi ele opţiuni bune (eu am stat în Teheran la Hotel Firouzeh, însă nu îl recomand, iar în Kashan la cineva acasă). În ambele locuri am plătit 30 euro pe noapte.

Iran

Transportul

Metrou – În Teheran există metrou, destul de bine organizat. Un bilet costă în jur de 70 bani şi funcţionează pe bază de QR code. În fiecare metrou există o zonă specială pentru femei, în care nu pot intra bărbaţii (întotdeauna este mult mai  liberă, mai aerisită). Foarte amuzant, dar şi evervant, mi s-a părut faptul că metroul este plin de vânzători ambulanţi care au de toate: pixuri, şerveţele, selfie-stick, căşti, bijuterii, jucării, bomboane, genţi..orice!

Autocar – Între oraşe există autocare, care circulă extrem de des. Eu nu am rezervat bilet, doar am mers în autogară şi am găsit autobuz spre Kashan, oraşul unde voiam să ajung. Şi ce autobuz! VIP, pentru doar 4.5 euro/300km. Avea scaune spaţioase şi extrem de confortabile, iar pe traseu am primit suc şi o prăjiturică.

Taxi – Există firme de taxi care au maşini galbene sau verzi, însă nu folosesc taxatorul. Preţul se negociază. În plus, cam oricine poate fi şi taximetrist, cu propria maşină. Nu prea e nevoie să-i căutaţi, vă abordează ei, mai ales în locurile populare (gară, aeroport, mall). Deşi Teheranul este un oraş imens şi aproape toată lumea are smartphone conectat la internet, nimeni nu foloseşte GPS-ul. E mai simplu să te rătăceşti pe străzi şi să întrebi la fiecare colţ pe câte un trecător care e direcţia bună, nu-i aşa?

Transferul de la aeroport. Aeroportul internaţional IKA este situat la 50 km de Teheran şi la 100 de Qom. Nu există transport în comun spre oraşe, doar taxiuri. Noi am plătit 18 dolari până la hotelul din Teheran.

Mașinile sunt majoritate vechi, murdare și urâte. Așa că să nu vă sperie dacă de la aeroport plecați cu o mașină care e mai, mai să se destrame, așa sunt toate. Cred că cele mai frumoase mașini pe care le-am văzut în cele patru zile petrecute acolo au fost Logan-urile. Și autocarele VIP, bineînțeles!

Iran

Internetul

Am avut o mare problemă cu asta, mă aşteptam să găsesc cât de cât uşor wifi prin oraş. Nu e. Deloc. Doar la hotel . Aşa că cel mai bine este să vă cumpăraţi o cartelă cu număr de telefon şi net, pentru a vă putea descurca pe traseu, nu e deloc scumpă.

Limba engleză

În Iran se vorbeşte limba persană. Din punctul meu de vedere seamănă foarte tare cu araba, însă am înţeles că n-au nicio treabă, chiar dacă arată la fel. Din păcate, iranienii nu prea ştiu engleză şi uneori mi s-a părut dificil să mă descurc, dar în acest caz limbajul semnelor e o opţiune. O mare problemă am avut-o și numerele, scrise tot în sistem persan. De cele mai multe ori, când cumpăram ceva, le arătam banii și luau ei de acolo cât era nevoie, până să mă dumiresc eu ce și cum. Niciodată nu am fost păcăliți.

Iranienii sunt oameni buni

Cred că v-am speriat până acum, însă am vrut să fiu obiectivă. Chiar dacă unele lucruri par total pe dos faţă de cum suntem noi obişnuiţi, trebuie să ştiţi că iranienii sunt oameni buni, dornici oricând să ajute şi să ofere din puţinul pe care îl au. Au fost extrem de multe momente când am fost ajutați pe stradă de persoane care abia vorbeau limba engleză, dar pricepuseră că eram cam pierduți și ne-ar fi prins bine o mână de ajutor. Cineva a dat un telefon pentru noi și a vorbit cu taximetrișii, ne-au lăsat să intrăm în restaurant înainte de ora deschiderii, ne-au oferit pâine și inele cadou, iar alții au vrut doar să stea de vorbă cu noi și să ne povestească puțin despre ei.

Iran

 

Dacă plănuiți o călătorie în Iran, v-aș recomanda să nu faceți ca mine și să vă documentați bine înainte. Cu siguranță unele lucruri ar fi ieșit mai bine dacă citeam câte ceva despre Iran înainte să plec, dar a fost fun și așa, voi rămâne cu o groază de amintiri frumoase! Dacă mai aveți orice alt fel de întrebări, îmi puteți scrie un mesaj pe Facebook sau pe mail și vă răspunde cu drag.

 

Citește și alte articole despre Iran:

Facebook Comments

5 Comments

    • Ira Reply

      Ce carte? Si eu am citit cateva carti cu actiune in Iran si mi-au placut mult!

  1. Pingback: Iran | De ce nu mi-a păcut în Teheran? - Călătorește cu Ira

  2. Pingback: Kashan, orașul în care am cunoscut ospitalitatea iraniană - Călătorește cu Ira

  3. Pingback: Unde am calatorit? - Călătorește cu Ira

Write A Comment