In ultima vreme am inceput sa nu mai privesc calatoriile doar din prisma destinatiilor, ci si din punct de vedere al experientelor si al locurilor mai inedite. Jucat cu maimutele in Bali, sarbatorirea Holi alaturi de indieni (din pacate, inca nu in India, dar va urma), dormit in Hotelul de Gheata, vizitarea celui mai mare oras din lume (Tokyo, Japonia), dar si a celui mai mic (Durbuy, Belgia), sarbatoarea lalelelor in Olanda, lacurile Plitvice din Croatia parca desprinse din filmele SF sau vizitarea Dusseldorf pe timp de carnaval. De curand am adaugat listei un nou obiectiv: vreau sa vad Mont Blanc!
“Acoperisul Europei”, asa cum invatam la lectiile de Geografie din generala, cu o inaltime de 4808 (care intre timp s-a dovedit a fi 4810m), mult ravnit de alpinistii din intreaga lume; acoperit de zapada pe tot parcursul anului; aflat la granita dintre doua state.
Ideea de “cel mai inalt” m-a fascinat dintotdeauna. Mi se pare maret, misterios, de neatins. Am ramas surpsinsa sa vad ca aici, in Belgia, oamenii nu prea stiau ce e.
-Ce faci in weekend?
-Ma duc la Geneva si Chamonix!
-Sa schiezi? Se mai poate acum?
-Nu stiu, eu ma duc sa vad Mont Blanc-ul!
-???
Am luat asadar avionul spre Geneva, acolo unde am avut baza pentru toata calatoria mea de Paste, iar una din zile am dedicat-o pentru Chamonix si Mont Blanc.
Dis de dimineata am urcat in autobuzul Ouibus, cu directia Chamonix, pentru care am platit 19 euro pe sens. In fix doua ore ma aflam deja intr-una dintre cele mai vestite statiuni montane, la altitudinea de aproximativ 1000m.
Am coborat si m-am uitat fascinata in jur, la muntii ale caror varfuri nu le vedeam din pricina norilor albi, pufosi, dar grosi. Ma asteptam sa ma izbeasca un val de frig, insa temperatura era placuta, iar entuziasmul meu era mare!
M-am indreptat direct catre punctul de plecare al telecabinei spre Aiguille du Midi ce avea sa ma duca la 3885m, de unde sa-l pot observa indeaproape pe Mont Blanc. Imi era teama ca fiind zi de sarbatoare nu voi mai gasi bilete, dar speram sa fi ramas macar un loc acolo si pentru mine.
Am ajuns la casa de bilete si tot entuziasmul mi-a fost spulberat de anuntul “vizibilitate zero pe varf”. As fi riscat sa urc si sa astept, insa pretul extrem de mare al biletului (60 euro) m-a facut sa mai astept. “Poate dupa masa se spulbera norii”, mi s-a spus.
Neavand ce face intr-o statiune in care oamenii merg preponderent pentru ski, m-am interesat sa vad ce mai e de vizitat. Am aflat de vechiul tren inca functional care strabate muntii pentru a ajunge la Mer de Glace, un ghetar care de obicei se poate vizita si in interior. Acum era inchis, insa tot am vrut sa merg pana acolo.
Trenuletul rosu strabate muntii timp de jumatate de ora, printr-un drum inzapezit, fix la marginea prapastiei, iar plimbarea cu el este o aventura in sine. Am ajuns astfel la 1900m, langa o platforma de pe care puteam observa in voie muntii inalti si intinderea de gheata aflata intre ei. Norii se misca repede, asa ca peisajul se schimba semnificativ la fiecare… 5 minute! Am facut o groaza de poze, am vizitat o mica expozitie de quartz si am luat trenul inapoi spre Chamonix, avand in suflet speranta ca dupa pranz voi putea urca pe Aiguille du Midi.
In general norocul e de partea mea in timpul calatoriilor, iar atunci cand imi doresc tare mult sa vad ceva, se poate! (la fel s-a intamplat si cu Muntele Fuji). Asadar, ajunsa la punctul de imbarcare pentru telecabina catre varf, un panou mare anunta ca cerul este senin la 3800m!
Am luat biletul si m-am urcat in telecabina. Nici nu mai conta ca nu mancasem nimic pana la ora aia, eu voiam sa vad Mont Blanc-ul.
Telecabina a urcat in viteza pana la primul stop, iau mai apoi si-a facut drum catre varful muntior, dandu-ne orarecare emotii la fiecare stalp pe care il traversam. Imediat ce am coborat, frumusetea peisajului m-a coplesit. Si ea, dar si vantul puternic care sufla din toate directiile; iar degetele mi-au inghetat instant.
Oh, dar ce sentiment sa te afli acolo sus, desupra lumii. Timp de doua ore m-am plimbat printre platformele amenajate, am facut sute de poze, am asteptat sa se risipeasca norii care parca pusesera stapanire doar pe Mont Blanc… iar cand l-am vazut, a fost… magic! Ne desparteau 1000m in altitudine, insa era acolo, aproape, in toata splendoarea lui. Am avut noroc de cer senin si soare, iar cand vantul nu batea in rafale, chiar nu pot spune ca-mi era frig.
La final, m-am asezat la coada pentru a intra in cabina de sticla, “Step info the void… “ spunea anuntul. O cabina facuta in totalitate din sticla, construita deasupra prapastiei. In care se poate intra doar incaltat cu papuci speciali, pentru a nu zgaria sticla, iar totul e super organizat, ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Nu mi-e frica de intaltime si ma gandeam ca nu-i mare lucru, insa cand am vazut cat de clar se vede totul sub mine, parca au inceput sa-mi tremure picioarele. Se vede teama din privire? Incredibil sentiment!
Dupa cele doua ore petrecute la 3800m, altitudinea si-a spus cuvantul asupra mea si am inceput sa am dureri de cap si sa ma simt extrem de obosita, insa tot nu-mi venea sa plec. Cu greu m-am lasat dusa de acolo, cu una dintre ultimele cabine care coborau.
La finalul zilei m-am mai plimbat putin prin statiune, purtand un mare zambet pe fata! Inca il port si acum, in suflet, si sunt tare recunoscatoare ca am avut ocazia sa ajung acolo.
Pentru ca este un loc pe cat de frumos, pe atat de scump, se cuvine sa va spun si care au fost preturile pentru scurta mea escapada in Chamonix:
- Autobuz Geneva – Chamonix (compania Ouibus): 40 euro, dus-intors
- Tren catre Mer de Glace: 30 euro
- Telecabina catre Aiguille du Midi: 60 euro
Preturile in Chamonix sunt maricele, insa se gasesc variante de mancare cam pentru toate buzunarele, existand si supermarket-uri. Cazarea este si ea scumpa, dar asta depinde de necesitatile fiecaruia, dar si de perioada, puteti vedea pe Booking cam care sunt preturile.
In concluzie nu pot spune decat ca recomand cu drag o astfel de experienta, e ceva ce nu experimentam foarte des, iar sentimentul pe care il ai cand esti la inaltime, deasupra piscurilor inalte, cu vantul care bate prin par si zapada care sclipeste in soare… e unic si ramane impregnat mult timp in suflet si in gand.
5 Comments
Foarte frumos scris articolul si este o inspiratie pentru toti cei care vor sa traiasca experiente inedite!
Pingback: Unde am calatorit? - Calatoreste cu Ira
Ai surprins niște imagini absolut magnifice! Din fericire ai avut parte și de nori! Fără nori parcă ar fi fost cam sece imaginile. 😉
Ai ceva amintiri frumoase de acolo. 🙂
Ce frumos ai descris totul! De poze nu mai zic… peisajul e incredibil și l-ai surprins foarte bine. Ah, trebuie să ajung într-o zi acolo, visez de mult să văd Mont Blanc. 😀
Dar nu-mi vine să cred că n-au auzit de cel mai înalt vârf din Europa colegii tăi. Pe ce lume trăiesc?
Multumeesc! Si da, da, nu-i prea intereseaza detalii de-astea :))