Organizarea calatoriei in Noua Zeelanda a fost, cred, cea mai placuta de pana acum. Informatii se gasesc peste tot in limba engleza, site-urile sunt bine structurate si puse la punct cu toate detaliile de care orice calator are nevoie. Nu gasesti aproape deloc avertizari, lucruri de care sa te feresti sau exemple de scam-uri uzuale pentru ca… nu exista. Am citit cu drag povestile bloggerilor din Romania care au scris despre Noua Zeelanda (BogdanPantoc.ro, PrinLume.com) dar si al celor din strainatate care au un stil de calatorie mai apropiat de al meu – backpacker style, cum imi place mie sa-l numesc.

Am detaliat aici motivele care m-au facut sa aleg Noua Zeelanda pentru prima mea calatorie de durata singura, dar, pe scrut, acestea ar fi siguranta si frumusetea peisajelor.

 

Perioada si durata

Noua Zeelanda are o clima usor tropicala spre nord si temperata in sud, iar anotimpurile sunt fix invers decat la noi. Astfel, vara incepe in decembrie cand incepe si sezonul turistic. Eu am ales sa merg in noiembrie care este echivalentul lunii mai la noi si nu ma pot plange. A fost vremea aproape perfecta pentru toate activitatile pe care le-am facut: la munte mai frig, spre finalul calatoriei am facut si baie in ocean. Am avut doua zile cu ploi abundente, dar asta s-a intamplat intr-o zona in care ploua mai mereu, dupa cum spuneau localnicii. Luna noiembrie a fost perfecta si pentru a evita numarul mare de turisti, astfel nu mi-am facut niciodata grija ca nu gasesc loc de cazare, chiar daca rezervam cu una, doua nopti inainte. Plus ca nu m-au deranjat grupurile de turisti in zonele cele mai populare (in Noua Zeelanda am vazut in unele locuri suficient de multi turisti indieni si chinezi incat sa-mi imaginez ca in plin sezon aglomeratia ar putea deveni o problema).

Durata calatoriei mele a fost de 3 saptamani din ziua in care am decolat din Londra spre Auckland pana cand m-am intors in Londra. Asadar, am avut doua saptamani si jumatate de petrecut in Noua Zeelanda.

Zborul

Am zburat pe ruta Londra-Beijing-Auckland cu Air China pentru ca am gasit bilete la super-pret, pe care le-am cumparat chiar de pe site-ul companiei (nu e cel mai user-friendly, dar e acceptabil): 473 euro, dus-intors. Zborul cu Air China ma ingrijora putin pentru ca nu stiam la ce sa ma astept, insa a fost ok. Am avut ecrane pentru a viziona filme, am primit pernuta, patura si mancare suficienta pentru orele de zbor. Nu e chiar cea mai gustoasa, dar nici nu ma pot plange. Spatiul dintre scaune mi s-a parut la fel ca cel avut in zborurile cu Qatar.

Durata zborului. Ei, aici sa va tineti! Pentru a ajunge din Londra in Auckland, am avut 24 de ore de zbor! Cu o pauza de aproximativ 12 ore in Beijing pentru escala. Practic, cu tot cu diferentele de fus orar si statul prin aeroport la decolare si aterizare, as spune ca din Europa dureaza cam o zi si jumatate – doua sa ajungi in Noua Zeelanda. A fost obositor, mai ales ca pentru mine nu Londra a fost destinatia finala, deci s-au mai adaugat alte ore de petrecut prin aeroport sau prin oras, insa eu cred ca a meritat.

Viza

Noi , romanii, nu avem nevoie de viza pentru a vizita Noua Zeelanda si putem sta maxim 3 luni.

Rezervati-va suficient timp pentru partea de control la intrare in tara. Pentru ca neo zeelandezii isi iubesc natura si vor sa o protejeze cu orice pret, turistii sunt obligati sa declare daca au in bagaj mancare (de orice fel), echipament utilizat pentru drumetii si tarile prin care au trecut in ultimele 30 zile. Nu mi s-a parut un control greu, totul se intampla cu amabiliate si respect, calitati specifice neo zeelandezilor, insa este un proces care dureaza si nu veti putea iesi din aeroport in 10 minute dupa ridicarea bagajului de cala. De asemenea, daca aveti conexiune cu un zbor intern, luati-va biletele astfel incat escala sa fie suficient de lunga.

Transportul – autocar hop-on, hop-off

Modalitatea de transport cea mai populara si indragita in Noua Zeelanda este… rulota! Pentru ca principalele atractii sunt comorile naturii, atunci cand calatoresti intr-o rulota te poti opri oriunde pentru a admira si a petrece mai mult timp sub un cer plin de stele, langa ocean sau la poalele unor munti cu varfuri inzapezite. O alta varianta pentru organizarea unui traseu fix asa cum vrei este inchirierea unei masini, insa trebuie avut in vedere ca in Noua Zeelanda volanul este pe partea dreapta.

Calatorie in Noua Zeelanda

Ei bine, pentru mine aceste variante au iesit din discutie pentru ca eram singura, asadar a trebuit sa gasesc o modalitatea mai usoara si mai putin costisitoare. Si cum Noua Zeelanda este raiul calatorilor solo, bineinteles ca s-au gandit si la acest aspect! Astfel, exista mai multe companii care ofera autobuze de tip hop-on, hop-off care strabat tara in lung si-n lat. Mi s-a parut cea mai buna varianta in cazul meu pentru ca pe langa pretul avantajos reprezenta si modalitatea perfecta de a cunoaste oameni.

Exista si autocare normale, InterCity, dar asa cum le spune numele, rutele sunt doar intre orase, iar comorile tarii de multe ori se afla ceva mai departe de localitatile principale. Le-am folosit in insula de nord pentru ca acolo am petrecut putin timp, insa nu m-as baza doar pe ele pentru o calatorie de durata in care sa explorati locuri indedite si mai greu accesibile publicului larg.

  • Cum functioneaza autocarele hop on, hop off?

Ai un bilet valabil pe o anumita ruta, pe o perioada de un an de zile. Te poti urca si cobori la oricare statie (oras) doresti si poti ramane acolo fix cat ramane autocarul cu care ai venit (in general o seara sau doua) sau il poti astepta pe urmatorul. Sau daca iti place prea tare, poti sta o luna in locul respectiv si iti rezervi un loc intr-un autocar in functie de data dorita. Asftel, ai o libertate de miscare extrem de mare si iti poti organiza vacanta exact asa cum vrei, singura restrictie fiind ruta aleasa si opririle prestabilite ale autocarului.

Sunt mai multe companii care ofera astfel de servicii, cele mai cunoscute fiind Stray si Wild Kiwi. Stray are ca motto „off the beaten track” si acesta, plus recomandarea unor prieteni si a unui site care mi-a oferit ceva idei in organizarea traseului, m-au facut sa aleg un pass oferit de ei – Willy Pass in insula de sud, pentru care am platit 327 euro. In general e in jur de 400 euro, dar eu am avut noroc sa-l prind la reducere. Din auzite, am inteles ca Wild Kiwi s-ar potrivi mai mult celor mai dornici de petreceri, iar Stray iubitorilor de natura si aventura. Cei de la Stray ofera si o aplicatie destul de bine pusa la punct prin care iti poti rezerva un loc intr-un autocar, cazare si activitati la preturi reduse.

Traseu si cazari

In caz ca aveti nevoie de idei de traseu, voi reda aici intocmai ruta parcursa si localitatile in care am innoptat, impreuna cu hostelurile pe care le-am ales si cateva cuvinte despre fiecare. Pot spune din start ca n-as exclude nimic de pe lista, insa cu siguranta as adauga multe altele, plus ca as extinde timpul petrecut intr-unele dintre ele. Dar s-ar ajunge in felul acesta la cel putin trei luni de stat prin Noua Zeelanda, ceea ce ar fi un vis pentru mine. Cazarile le-am ales doar la hostel din aceleasi motive pentru care am optat si pentru autocarul hop-on, hop-off: faptul ca eram singura, pretul si posibilitatea de a cunoaste alti calatori.

  • ziua 1Auckland, cazare la Brown Kiwi Travellers Hostel. O veche casa in stil colonial, cu gradina si o atmosfera destul de draguta. Este, insa, destul de departe de centru. Am ajuns tarziu si am avut norocul sa primesc o camera single, din pricina unei erori facute de ei in lista de rezervari. Mi-a prins la fix, intrucat eram extrem de obosita dupa drum.
  • ziua 2Christchurch. In prima parte a zilei am vizitat Auckland, iar seara am luat avionul catre Christchurch, cel mai mare oras din insula de sud. Cazare: All Star Inn on Bealey, un hostel care mi-a placut mult! Zbor cu Jetstar — 98 NZD (60 euro) plus 18 NZD (10 euro) pentru bagaj la cala.
  • ziua 3Kaikoura . La 8 dimineata m-am imbarcat in Stray Buss Willy Pass,  plecare spre Kaikorua. Cazare la Dusky Lodge, un hostel care arata mai mult ca o casa, toate camerele avand iesire spre un living comun. Atmosfera mi s-a parut foarte familiala.
  • ziua 4: Picton. Cazare la The Villa Backpackers Lodge, o vila foarte frumoasa, cu gradina si jacuzzi!

  • ziua 5: Marahau (Parcul National Abel Tasman). Cazare intr-un frumos complex stil camping, chiar pe malul marii – The Barn.
  • zilele 6 si 7: Franz Josef – 2 nopti pentru a permite vizitarea ghetarului cu acelasi nume. Cazare la Rainforest Retreat, un loc absolut minunat care are de toate!
  • ziua 8: Wanaka. Am stat la Base, hostel pe care nu il recomand. In schimb,  Bakpacka Wanaka este are unul dintre cele mai frumoase living-uri, cu vedere catre lac, pe care l-am vazut intr-un hostel! O noapte pentru Wanaka a fost extrem de putin, as recomanda in jur de 3, 4. Sunt multe trasee cunoscute de facut prin jur si daca timpul va permite, cu siguranta v-ati dori sa popositi aici o vreme.

  • zilele 9 si 10:  Queenstown, The Adventure Capital of The World! Sunt atat de mult de facut aici: trasee montane, toate sporturile extreme posibile si imposibile, excursii catre fiorduri, party! Am fost cazata la Nomads, un hostel ok, dar nu dintre cele mai bune, as zice.
  • ziua 11:  Aoraki/Mt Cook. Nu am cuvinte sa descriu cat de frumos este acest loc! Mount Cook Village se afla chiar la baza muntelui Cook, un complex cu cateva vile si hoteluri, toate cu un design cameleonic pentru a nu distruge frumusetea peisajului. Optiuni de cazare sunt putine si scumpe, asa ca aveti grija sa le rezervati din timp! Eu am stat la Mount Cook Lodge & Motel care are atat camere in sistem normal, hotelier, cat si cateva dorm-rooms. Am stat doar o noapte, dar as fi stat o saptamana sa-l admir pe Cook!
  • ziua 12: Peel Forest. Un loc intre dealuri si paduri verzi, in regiunea Canterbury, una foarte iubita de localnici. Cazare la Rangitata Rafts, care este si baza pentru rafting.
  • ziua 13: Christchurch. Nu e un  oras care mi-a placut, insa cu siguranta se gasesc multe lucruri de facut in jur asa ca ar merita cam doua zile de stat aici. De data aceasta am ales cazarea la Urbanz, la recomandarea unui partener de drum. Am avut aici cea mai comoda saltea din toata vacanta!

Calatorie in Noua Zeelanda

  • ziua 14:  zbor catre Auckland, cazare la The Attick Backpackers. Pentru ca am ajuns tarziu si am plecat devreme, nu pot spune prea multe despre acest hostel, insa mi-a placut ca m-am putut caza dupa ora de inchidere a receptiei (nu e posibil peste tot in Noua Zeelanda). Zbor cu Jetstar — 118 NZD (70 euro) plus 18 NZD (10 euro) pentru bagaj la cala.
  • ziua 15: Rotorua. Chiar daca pe fuga, am vrut sa patrund putin in istoria maorilor, iar Rotorua pare locul perfect pentru asta. Cazarea am ales-o la Rock Solid Backpackers, un hostel central unde se poate face escalada, gratis.
  • ziua 16 si 17: Auckland. Dupa o vizita la Hobitton si cateva ore pierdute prin  Matamata, m-am intors in Auckland unde m-am cazat la Metro Adventurer Backpackers. In cea de-a doua zi am vizitat insula Waiheke, o bijuterie aflata la doar 40 minute cu vaporul din Auckland!

Calatorie in Noua Zeelanda

Calatorie in Noua Zeelanda

Calatorie in Noua Zeelanda

Cat costa o calatorie in Noua Zeelanda?

Am ajuns la partea care doare: costurile! Se stie ca Noua Zeelanda este o destinatie scumpa si sunt de acord, insa acest lucru nu trebuie sa va sperie. In stil backpacker sau in cazul in care calatoriti cu un grup mai mare de prieteni, se poate ajunge la un pret rezonabil al vacantei.

 

    • Zborul: fiind departe, in general, costul biletului de avion pana in Noua Zeelanda este unul ridicat. INSA, daca urmariti din timp si cu atentie ofertele, puteti lua un bilet dus-intors din Europa, cu companie de linie si o singura escala cu 473 euro, asa cum am facut eu (Londra-Beijing-Auckland). Am zburat cu Air Asia, am avut bagaj de cala inclus si cate doua mese pentru fiecare segment de zbor. As mai adauga in jur de 120 euro pentru a ajunge la Londra din alte orase europene.
    • Mancarea: preturile la mancare mi se par asemanatoare cu cele din Belgia/Franta. In general am mancat „pe fuga”, sandwichuri si patiserie de la cafenele sau supermarket, iar uneori am gatit pentru ca majoritatea hostelurilor au bucatarii echipate complet. La restaurant nu am mers de multe ori, insa pretul pentru o masa mi s-a parut ceva mai mic decat as fi platit in Belgia pentru ceva asemanator.
    • Cazarea: cazarea la hostel este mai ieftina decat in Europa de Vest. In medie am platit in jur de 32 NZD (19 euro) pentru un pat la hostel.
    • Activitati si intrari: ei bine, AICI se face diferenta de pret. Toate activitatile sunt scumpe, iar fiecare loc pe care l-am vizitat prezenta o lista maricica de lucruri care puteau fi facute acolo. Cateva exemple:
      • Inchiriat kayak o zi intreaga (echipament si instructaj inclus): 65 NZD (30 euro)
      • Excursie la pescuit de cray fish si cina: 60 NZD (29 euro)
      • Whale Watch trip: 130 NZD (78 euro)
      • Bungee Jump: incepanad cu 200 NZD (120 euro)
      • Helihike Franz Josef– zbor cu elicopterul si tur ghidat in ghetar: 450 NZD (270 euro)
      • Excursie si croaziera in Milford Sound: 180 NZD (108 euro)
      • Intrare la Hobbiton: 80 NZD (50 euro)
      • Intrare la Spa: 30 NZD (17 euro)
  • Calatorie in Noua Zeelanda
  • Noua Zeelanda
  • Calatorie in Noua Zeelanda
  • Noua Zeelanda
    • Transport:
      • Zboruri interne: am avut un zbor dus-intors Auckland-Christchurch care m-a costat 150 euro, cu bagaj de cala inclus.
      • Bilet autocar Hop-on, Hop-off – Stray Willy Pass, valabil 1 an: 327 euro (redus de la aproximativ 400)
      • Bilete autocar normal: in jur de 20 euro/dus, dar depinde foarte mult de distanta
    • Cumparaturi. Bineinteles, asta tine de fiecare. Eu, recunosc, am cheltuit destul de mult pe prostioare si suvenuri, dar nu imi pare rau. Mi-am luat unele lucruri de care aveam nevoie, altele pentru a-mi reaminti de Noua Zeelanda.

Bani – cash sau card?

In toata vacanta, am fost nevoita sa folosesc cam 200 NZD cash, in rest am platit peste tot cu cardul. E bine sa aveti mereu ceva cash la voi, pentru cumpararea biletelor de autobuz direct de la sofer sau pentru unii comercianti care nu au POS. In rest, cardul si aplicatiile pentru autocare si rezervarile la hostel au fost de baza in aceasta calatorie. Am folosit pentru prima data Revolut, de care sunt foarte multumita si il recomand oricarui calator care vrea sa-si usureze viata in ceea ce priveste comisioanele (mari) pentru platile in alta moneda, ratele de schimb si administrarea imediata a contului.

Asadar… pretul final, pentru 3 saptamani de calatorit singura in Noua Zeelanda, ce include absolut toate costurile calatoriei (inclusiv escalele in Beijing si excursia la Marele Zid, drumul spre Londra si cazare o noapte in Londra) a fost de 3000 euro. Mult? Putin? Eu cred ca este un pret rezonabil pentru tara asta si distanta parcursa pana acolo. Am incecat sa pastrez o oarecare balanta confort-calitate-pret, spre exemplu:

  • am stat la hostel, dar nu le-am rezervat chiar pe cele mai ieftine
  • am mancat destul de mult „fast-food”, dar am ales sa fie unul de calitate, gen sandwich-uri facute la cafenele, cu multe ingrediente proaspete. Am incercat si specialitatile locale, acolo unde acestea existau.
  • nu prea m-am uitat la bani atunci cand mi-am ales activitatile, ci mi-am propus sa incerc sa fac tot ce imi doresc. Singurul lucru care era scump si pe care nu l-am facut din pricina banilor, dar si a timpului insuficient intr-o anumita locatie, a fost un zbor cu avionul, in care sa invat sa pilotez. De asemenea, as fi adaugat si un skydive, dar ceva m-a retinut momentan (nu neaparat banii, insa asta ar fi ridicat cu cel putin 300 euro costul vacantei).
  • am luat autobuzul hop-on, hop-off. Varianta inchirierii unei masini sau a unui van este mai scumpa, insa probabil intr-un grup de 3,4 persoane pretul devine rezonabil.

Se poate cu mai putin? Bineinteles! Insa asta ar insemna mai mult timp dedicat gatitului la hostel si renuntarea la unele dintre activitatile enumerate mai sus. Care sunt interesante, chiar unice, insa nu musai, din punctul meu de vedere. In Noua Zeelanda exista o multime de lucruri care se pot face gratis, iar aici ma refer in special la drumetii extraordinar de frumoase. Asa ca idei pentru umplerea timpului cu bani putini se vor gasi intotdeauna, depinde de dorintele fiecaruia. Noua Zeelanda ramane, insa, o tara scumpa pentru calatorii si trebuie tinut cont de acest aspect atunci cand planificati o vacanta in the Country Down Under.

 

 

 

Facebook Comments

8 Comments

  1. Pingback: [Jurnal de Noua Zeelanda] - Mount Cook - Calatoreste cu Ira

  2. Pingback: [Jurnal de Noua Zeelanda] - Ploaia torentiala din Franz Josef - Călătorește cu Ira

  3. Pingback: [Jurnal de Noua Zeelanda] - Abel Tasman - Călătorește cu Ira

  4. Pingback: [Jurnal de Noua Zeelanda] Picton - Călătorește cu Ira

  5. Pingback: [JURNAL DE NOUA ZEELANDA] – KAIKOURA

  6. Pingback: [Jurnal de Noua Zeelanda] - Auckland - Călătorește cu Ira

  7. Pingback: 2018 in kilometri parcursi si bilete de avion - Călătorește cu Ira

  8. Pfuai, un adevărat maraton prin Noua Zeelandă. Pe mine nu mă prea mai țin balamalele, am nevoie ca la 3 zile active să am una mai liniștită. Așa e la bătrânețe :))
    Să știi că îmi pare că ai ieșit foarte ok ca bani, mai ales că e inclus absolut tot, zbor, Londra etc.

Write A Comment