Inspiraţia de luni din această săptămână m-am gândit să capete forma unui wishlist, My Travel Wishlist. Mai exact, o listă cu locurile pe care vreau eu să le vizitez din lumea asta mare şi frumoasă. Bine,  să fiu sinceră, eu vreau să merg peste tot! Însă voi încerca să fiu realistă şi să prioritizez, să vă povestesc despre acele zone pe care îmi doresc cu ardoare să le văd şi unde nu este imposibil de ajuns.

Japonia

Japonia este de departe cea mai mare dorinţă a mea. Poate părea ciudat şi învechit, însă m-am îndrăgosit de Japonia când am citit Shogun: m-a fascinat cultura lor, diferenţele pe care le aveau în gândire şi în comportament faţă de europenii de la acea vreme. Mai apoi, am descoperit anime-urile şi deja începusem să învăţ câteva cuvinte în Japoneză. Domoarigato! Aishteru!

Şi pentru că e cea mai mare dorinţă, n-o mai puteam lăsa să aştepte prea mult. Mi-am luat deja biletele pentru luna aprilie, când sunt cireşii în florinţi, iar parcurile lor se transformă în tablouri desprinse parcă din poveşti.

japonia

Thailanda

Iubesc marea şi iubesc peisajele cu apă azurie. Şi oare ce ţară din lumea asta e mai faimoasă decât Thailanda când vine vorbă de mare, soare şi plajă? Îmi plac oamenii din Asia de S-E, îmi plac zâmbetele lor şi bucuria care li se citeşte pe chip. Îmi doresc să vizitez Bangkok-ul, dar şi templul alb Chiang Rai, pe lângă plajele şi insulele unde mi-ar plăcea să am o vacanţă prelungită, cam de un an. Iar mâncarea…sunt convinsă că-mi va plăcea! Deja am gustat preparate thailandeze şi sunt printre cele mai bune pe care le-am încercat vreodată!

thailanda

Chiang-Rai-Attractions

Myanmar

Dacă tot am ajuns în Asia, eu zic să mai poposim o vreme pe aici. Myanmar a intrat de curând în listele de locuri „must see” ale celor mai importante site-uri şi reviste de călătorii. Este tărâm nou de explorat, încă nu foarte turistic. Se pot găsi încă multe locuri autentice, în care oamenii şi-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile. L-am descoperit mai bine în ultima vreme cu ajutorul celor de la Lipa-Lipa, care au publicat pe blog filmulete si articole cu minunăţiile de acolo.

myanmar

 

Maldives

Insulele Maldive sunt un mic paradis pentru cei care îşi doresc relaxare. Imaginile cu bungalow-urile aşezate pe piloni în marea de un turcoaz ademenitor sunt deja faimoase pe internet. Din cate am înţeles, nu prea sunt multe de făcut sau de vizitat în Maldive, dar pentru o săptămână de relaxare merită drumul până acolo. În plus, turcoazul a fost mereu culoarea mea preferată!

maldives

Maroc

Prima întâlnire cu maghreb-ul am avut-o deja în urmă cu câţiva ani, când am mers în Tunisia. Am avut norocul să trăiesc experienţe autentice şi să vizitez mai multe locuri din ţară. Ştiu că Tunisia şi Marocul sunt asemănătoare, însă tot mă fascinează pozele cu deşertul, cu caprele cocoţate prin măslini sau cu uşile super colorate ale caselor. Îmi doresc tare mult să ajung şi în Chefchouen, micul sat albastru din nordul Marocului, dar şi în Marrakesh, inima acestei ţări.

maroc-desert

Islanda

Revenim la oile noastre, în Europa. Dar nu’s chiar ale noastre, că’s cam departe şi e frig. Însă aici găsim gheizere, lagune cu apă termală, putem face drumeţii admirând peisaje de-a dreptul spectaculoase. Este vorba de Islanda, mica ţară din Atlantic, unde viaţa se desfăşoară în cu totul alt ritm decât cel cunoscut de noi. În plus, dacă ne alegem bine perioada, avem mari şanse să vedem Aurora Boreala, sau The Northern Lights, că parcă sună mai frumos.

islanda

aurora boreala

Moscova şi Transsiberianul

N-am spus Rusia, pentru că îmi e practic imposibil să pot vedea şi 1% din această ţară. Îmi doresc însă să ajung la Moscova, mă fascinează arhitectura de la Kremlin. În plus, că tot suntem în Rusia, drumul cu Transsiberianul mi se pare parcă din altă lume, un fel de legătură cu trecutul. Mi-aş dori să am ocazia să-l parcurg cândva.

kremlin

Polonia

Destul de aproape de România, însă până acum nu mi-am făcut drum până acolo. Dar în curând vor fi disponibile bilete low cost către Varşovia, la Wizz Air, deci cu siguranţă va fi mult mai uşor să ajungem. Cel mai mult aş vrea să văd Cracovia, am auzit numai lucruri bune despre acest oraş. În plus, aş adăuga şi o vizită la Aushwitz excursiei mele.

cracovia

Torres del Paine, Chile

America de Nord nu m-a atras niciodată atât de tare încât să o pun pe listă. Nu acum. Parcă nici pentru America de Sud nu e printre priorităţi, însă în urma unor poveşti şi poze adunate de pe la prieteni, mi-am dat seama că Patagonia, Chile este o zonă ce merită neapărat pusă pe listă! Torres del Paine este un parc naţional imens, pentru care e nevoie de puţină pregătire fizică şi psihică din partea celor ce vor să-l străbată, însă peisajele sunt breathtaking. Vă las o poză, să înţelegeţi:

patagonia-008

Mă opresc aici, că dacă ar fi să scriu despre absolut tot ce îmi doresc să vizitez… aş scrie o carte!

Care este locul/ţara/oraşul în care vreţi cel şi cel mai mult să ajungeţi?

 

 

Facebook Comments

4 Comments

  1. Aurora boreala! Aici m-ai pierdut!!! Cat mi-as dori sa vad asta! Cred ca mi-ar taia efectiv respiratia!!!!
    Toate alegerile tale ma atrag si iti spun sincer, ca daca as avea de ales, nu as sti unde sa merg mai intai! Sunt atat de multe lucruri de vazut in lumea asta imensa!!!
    Thailanda sau Maldive as alege pentru luna de miere…insa preturile pentru iunie de ex sunt cam maricele…paote cu alta ocazia, intr-o alta luna!

    • Ira Reply

      Da, pentru destinatii ca astea trebuie aleasa bine perioada 😀

  2. Îmi doresc și eu tot mai mult să ajung la Aushwitz, pe măsură ce citesc câte o carte nouă pe subiectul ăsta tulburător.
    Nu știu dacă aș putea să alcătuiesc o listă cu locuri în care aș vrea să ajung cel mai și cel mai mult, în fiecare zi visez la alte și alte locuri. Japonia, Thailanda, Mexic, Sri Lanka, China, Australia… sunt doar câteva dintre țările din afara Europei la care visez cu ochii deschiși. 😀

Write A Comment