În prima zi a vacanței mele din Lisabona am decis să încep cu explorarea cartierului Belém, în care știam că se află unele dintre monumentele importante ale orașului. Este puțin mai departe de centru și în zonă nu există metrou, așa că am luat un tramvai din stația Cais de Sodre.

Ajunsesem în Lisabona înainte cu o seară, în jurul orei 21.00, așa că nu apucasem să cunosc deloc orașul. Uitându-mă pe geamul tramvaiului, dornică să cuprind totul cu privirea, m-a lovit o explozie de culori, forme și desene. Este de departe cel mai viu și mai plin de culoare oraș pe care l-am vizitat în Europa! Imaginea asta se datorează în egală măsură clădirilor care se întrepătrund pe coline, fațadelor faianțate, cu diferite modele, dar și culorilor vibrante în care au fost vopsite.

Am știut din primele minute că îmi va plăcea totul în  Lisabona și parcă deja începusem să regret că voi sta doar trei zile. A fost doar un gând pe care l-am alungat repede, pentru a putea privi din nou fascinată pe fereastra micului tramvai.

Torre de Belém

Am coborât la stația Belém și am căutat drumul care duce la turn. Torre de Belém. Chiar dacă ne aflam în mijlocul lui ianuarie, în Lisabona era cald și senin așa că m-am bucurat să văd din depărtare faimosul turn scăldat în razele soarelui. Dar m-am bucurat și mai tare de căldura soarelui de care tare îmi era dor după două luni de iarnă grea în Bucureștiul înghețat sub tone de nămeți.

L-am pozat din toate unghiurile, iar  micul parc din apropiere oferea un contrast interesant cu al său verde aprins. Și viață, natură, culoare!

Belém

Belém

Belém

Am pornit mai departe, pe faleză și m-am oprit să iau ceva de mâncare. Am descoperit atunci cât de mult le place portughezilor peștele. Știam că voi avea șansa să gust diferite feluri de pește, însă nu mă așteptam să-l găsesc peste tot, chiar și în produsele de patiserie. Ei bine, mi-am astâmpărat puțin foamea cu câteva feluri de pateuri cu cod sau ton, nu știu cum altfel să le numesc. Nu scria nicăieri denumirea lor, ci pur și simplu le-am ales pe cele mai interesante dintr-o vitrină care adăpostea mai multe tipuri de preparate. Am adăugat și un pahar de vin spumant cu o prăjiturică lângă, pentru a sărbători… soarele. Și ziua care începuse minunat de bine.

Belém

Belém

Belém

Belém

Monumentul marilor descoperiri

Următoarea oprire a fost Monumentul marilor descoperiri. Acesta a fost construit în 1960, pentru comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Henry Navigatorul. Mi-a plăcut monumentul situat lângă râul Tajo, avea un aer modern deși prezența lui acolo ne face să ne gândim la ceea ce se întâmpla cu 500 de ani în urmă. Am decis să urc pe acoperiș, așa că am plătit cei 4 euro și am așteptat liful care avea să ne ducă sus. Acoperișul este foarte îngust, însă mi-a plăcut priveliștea! Se văd podul, râul, bărcile, mănăstirea Jeronimis, turnul Belem. M-am simțit liberă și mi-am lăsat puțin părul… și gândurile purtate de vânt. N-am stat decât câteva secunde în visare, însă îmi aduc  aminte și acum cât de frumos pluteam deasupra apei, parcă făcând întrecere cu zecile de bărci care-și ridicaseră velele și plecau să se aventureze în larg.

Belém

 

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

Mănăstirea Jeronimos

Revenind la realitate și la nivelul solului, am pornit la pas către mănăstire. Știam că are o arhitectură impresionantă și voiam să o văd de aproape, să-i studiez fiecare detaliu și ornament. Atât catedrala, cât și clădirile adiacente, pot fi vizitate în interior. Era coadă destul de mare pentru fiecare intrare, așa că am ales să vedem doar catedrala care este extrem de frumoasă și la interior și pentru care nu a trebuit să plătim nimic. Însă parcă nu mi  s-a părut la fel de interesantă precum miile de broderii sculptate în exterior.

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

Belém

 

Pasteis de Belém

Nu puteam pleca din Belém fără a gusta din faimoasele Pasteis de Belém, niște prăjiturele tradiționale portugheze care își au origine chiar între zidurile acestei mănăstiri. Patiseria se află vis a vis de catedrală, cu siguranță nu o puteți rata: are pereții acoperiți cu faianță albă brodată cu albastru, dar și o coadă imensă în față aproape întotdeauna. Spun aproape pentru că de data asta am avut noroc și nu am așteptat deloc pentru a cumpăra trei bucăți din apetisanta prăjitură. În timp ce o savuram, adică după maxim trei minute, coada a crescut considerabil, așa că ține de șansa fiecăruia.

Revenind la Pasteis de Belém… sunt delicioase! Le-am primit calde, într-un ambalaj frumos de carton, alături de două plicuri de scorțișoară și zahăr pudră pentru un plus de savoare. Singurul regret a fost, bineînțeles, faptul că nu am luat mai multe!

După gustarea care ne-a îndulcit sufletul, am așteptat tramvaiul care să ne ducă înapoi în centru, pentru noi și noi comori de decoperit în frumoasa capitală a Lisabonei.

Belém

Belém

Informații utile:

  • Lisabona este un oraș destul de mare, iar zonele care merită vizitate nu sunt toate în centru, așa că vă recomand să folosiți transportul în comun și să nu încercați să vedeți totul ”la pas”, mai ales dacă nu aveți foarte mult timp la dispoziție
  • Abonamentul pe metrou + autobuz pentru o zi costă în jur de 6 euro și poate fi cumpărat de la ghișeele de la metrou sau de la automate
  • Este nevoie să cumpărați și o cartelă pe care să încărcați călătoriile sau abonamentele, aceasta costă 50 de cenți
  • Prețuri intrări: Torre de Belém: 6 euro, însă se pot face mai multe combinații de obiective, găsiți aici informațiile; Monumentul marilor descoperiri: 4 euro; Mănăstirea Jeronimos: 10 euro. Și aici se pot face mai multe combinații de bilete.
  • Prețul unei pasteis de Belem este de 1.15 euro

Citește și alte articole despre Lisabona:

Facebook Comments

17 Comments

  1. Pingback: Lisabona - zona centrală și podul Vasco da Gama - Călătorește cu Ira

  2. Pingback: Lisabona - Alfama, sufletul Portugaliei - Călătorește cu Ira

  3. Pingback: Cum mi-am organizat vacanţa la Lisabona - Călătorește cu Ira

  4. Ce frumos! Imi plac asa mult peisajele postate de tine…ma duc cu gandul la vacanta…la mare si la libertate!!!

  5. Sunt atâtea locuri superbe de vizitat și avem atât de puțin timp pentru a o face, încât m-aș face și eu ghid turistic sau ceva de genu pentru a mă plimba toată viața.

    • Ira Reply

      Si eeeeu! Dar ca ghid turistic vezi mai mereu aceleasi locuri, trebuie sa gasesc altceva 😀

  6. Cât de superb se vede de pe acoperișul monumentului marilor descoperiri! Cu produsele alea de patiserie m-ai dat gata, îmi plouă-n gură…
    Aștept și următoarele postări despre Portugalia și împrejurimi… ziceai ceva de vreo 250 de poze, nu? :))

    • Ira Reply

      Pai deja am pus vreo 30 aici, mai am pentru inca vreo 4 articole :))

  7. Fain de tot! Am în plan de vreun an să mă duc în Portugalia și încep să mă conving și mai mult acum, după ce ți-am citit articolul! Mulțam pentru idei și fotografii :*

    • Ira Reply

      Este foarte frumos, eu vreau sa mai merg si in Porto si in sud, m-am indragostit de Portugalia!

  8. Foarte frumoase poze şi mai ales foarte frumoase rânduri despre acest oraş. Dar eu am rămas cu o poftă pentru produse de patiserie cu peşte şi minăţiile dulci. Ce mă fac acum?! 😉

    • Ira Reply

      Saptamana viitoare pun pe blog reteta pentru pasteis 😀 Iti dau de lucru :))

  9. Ira is back ;)) articolele tale sunt delicioase 🙂 Si pe mine ma tenta un stagiu de voluntariat in Portugalia, ce exotic pare 😉

Write A Comment