Am plecat spre Făgăraș de la Sighișoara, fiind ultima oprire din weekend-ul dedicat Transilvaniei pe care l-am avut în această primăvară. Vizitasem Cetatea Făgăraș în copilărie, însă singurul lucru pe care mi-l aduceam aminte era spânzurătoarea din curtea interioară. Vedeți care sunt lucrurile care îi marchează pe copii? Între timp cetatea a fost renovată și mi-am dorit să o văd din nou, mai ales că era oarecum în drumul spre București.

De la Sighișoara am urmat traseul indicat de Google Maps și după ce am trecut prin niște sătuce frumoase și colorate, am ajuns într-o zonă în care asfaltul fusese de mult acoperit de pământ și noroi. Puteam să ne întoarcem și să urmăm alt traseu, însă ce putea să ni se întâmple rău? Peisajul era frumos, cu dealuri line și oi pe pășune, așa că am continuat.

Mai apoi, după ce am ocolit sute de gropi, am avut impresia că am nimerit într-un mare incediu.  De fapt era perioada în care se dădea foc ierburilor de pe câmp pentru a face loc unora noi. Mi s-a părut un peisaj ușor apocaliptic.

După acest drum plin de surprize, ne-am primit și recompensa: imaginea văii Făgăraș, mărginită de cei mai înalți munți din țara noastră! Am oprit și am coborât din mașină. Voiam să simt adierea vântului și să privesc peisajul.

La Cetatea Făgăraș am ajuns ușor după intrarea în oraș, urmând indicațiile GPS-ului. Zidurile cetății sunt străjuite de un lac în care te puneai îneca dacă veneai cu gânduri rele. Noi l-am trecut ușor pentru că aveam misiune pașnică. Am parcat în spațiul special amenajat, am plătit cei 15 lei pentru bilet și am intrat.

Partea exterioară

Între zidurile cetății și clădirea propriu-zisă există un spațiu măricel în care ne putem plimba. De asemenea, la colțuri se poate urca pe zid și admira priveliștea de acolo. Fiind la nivelul orașului, nu pe deal, nu se vede mare-lucru, însă mie mi s-a părut impresionantă grosimea zidurilor și cred că într-adevăr erau greu de cucerit.

Cei curajoși se pot juca puțin cu spânzurătoarea, însă eu vă recomand să nu luați totul prea în serios.

Partea interioară

Clădirea are patru turnuri, la fiecare colț. Primul dintre ele, aflat chiar lângă poartă, găzduiește vechea temniță și poate fi vizitată camera paznicului dar și cele ale deținuților, cu tot cu instrumentele de tortură.

Nu toată cetatea este dechisă accesului publicului, însă mare parte din etajele 1 și 2 reprezintă un muzeu (care intră în prețul biletului). Am văzut acolo o groază de obiecte interesante: ustensile, vase, arme,  haine, cărți, bijuterii, picturi, icoane descoperite de-a lungul timpului în zona Făgărașului. Mi-a plăcut că erau curate și bine întreținute. Tot în muzeu mai pot fi vizitate și camere mari, cu mese, scaune și tron, toate frumos aranjate.

Clădirea și curtea interioară nu sunt cele mai frumoase și inedite, însă mi-a plăcut atmosfera de acolo și grija pentru vechile obiecte. Am plecat de la Cetatea Făgăraș cu sentimentul că am văzut ceva frumos, că am mai descoperit încă o părticică din istoria țării mele.

Dacă nu ați văzut-o, eu vă recomand să faceți un popas, să-i treceți pragul și să vă teleportați pentru o ora, două în trecut. Merită!