Dacă îmi urmăriți de ceva vreme blogul, probabil știți că cea mai mare dorință a mea în ceea ce privește călătoriile era să vizitez Japonia! În aprilie 2017 am ajuns să-mi împlinesc un vis, am petrecut două săptămâni frumoase în această țară parcă desprinsă de pe altă planetă. M-a uimit și m-a fascinat și a fost mai mult decât m-am așteptat sau decât mi-am imaginat vreodată!
Dar până să vă povestesc mai multe despre Japonia și despre japonezi (am atâtea să vă spun!), aș vrea să discutăm puțin despre detaliile organizatorice ale unei excursii în Țara Soarelui Răsare: cât a costat, cu ce am mers, unde am dormit, cum e cu viza și cu mâncarea. Să le luăm pe rând:
Biletul de avion
Cea mai bună variantă pentru a ajunge din București în Japonia mi s-a părut Qatar Airways. În funcție de oferte, Turkish Airlines este și ea o opțiune bună. Am avut escală în Doha, iar durata efectivă a zborurilor a fost de 4.5 + 9 ore la dus și 11+5 ore la întoarcere. La dus am avut 2h escală în Doha, iar la întoarcere 10h, timp suficient pentru a vizita Doha (puteți prinde un loc în turul gratuit oferit de cei de la Qatar Airways sau puteți aplica pentru viza de tranzit).
Am cumpărat biletul în timpul perioadei promoționale (în septembrie) și m-a costat 550 euro.
Gasesti aici cele mai ieftine zboruri catre Japonia, in urmatoarea perioada!
Departure date | Return date | Stops | Airlines | Find Ticket |
13.05.2025 |
13.05.2025 |
|
|
Perioada
Am vrut neapărat să prind Sakura, sărbătoarea cireșilor înfloriți, așa că am mers în perioada 7-23 aprilie. Cam la o săptămână după ce am ajuns, cireșii au început să se scuture, așa că dacă vreți să vă bucurați de ei pe toată durata șederii cel mai bine ar fi să începeți vacanța în ultima săptămână din martie.
Înainte să plec mi-a plăcut să urmăresc pe site-ul Japan-Guide prognoza înfloririi cireșilor (care s-a adeverit 100%).
Ceea ce nu am știut, însă, a fost faptul că vremea e destul de instabilă și te poți trezi cu zile întregi în care toarnă cu găleata. Din fericire am avut parte doar de trei-patru, timp în care a trebuit să ne modificăm puțin programul pentru a evita activitățile în aer liber.
O altă perioadă bună de vizitat Japonia este toamna, când frunzele arțarilor care împânzesc parcurile capătă culori extraordinare.
Traseul
Puteti vedea intregul traseu detaliat aici.
În Japonia am stat 14 zile în care am vizitat Tokyo, Kyoto, Osaka, Nara, Kanazawa, Hiroshima, Miyajima, Fukuoka, Dazaifu și parcul de distracții Space World. Mi-ar fi plăcut să petrec mai mult timp în Tokyo, patru zile n-au fost suficiente, mai ales că în două dintre ele a plouat cam mult. Dacă aș mai fi avut puțin timp, aș fi mers și mai aproape de vulcanul Fuji, într-una din localitățile din împrejurimi și poate la spa în Hakone. Kyoto ar fi meritat trei zile în loc de două.
Per total, sunt mulțumită de ceea ce am reușit să văd, însă dacă aș fi avut mai mult timp, cred că mi-ar fi plăcut să stau vreo trei săptămâni în Japonia.
Cazarea
Pentru că Japonia este o țară scumpă (Tokyo și Osaka sunt pe locurile 4 și 5 între cele mai scumpe orașe din lume), cazarea am ales-o fie la hostel (rezervat pe Booking), fie prin AirBnb sau la guesthouse-uri cu paturi în stil japonez (saltele). În general, am plătit în jur de 60$ pe noapte pentru două persoane, excepție făcând Tokyo unde a fost mai scump.
Transportul
Transportul în Japonia este și el, evident, scump. Nici să nu vă gândiți să folosiți Shinkansen-ul (trenul de mare viteză) fără să fi achiziționat înainte un JR Pass (un pass făcut special pentru turiști) cu care eu am economisit enorm.
O călătorie cu metroul costă cel puțin 180 yeni (1.5 $), dar prețul crește odată cu distanța parcursă. Se pot achiziționa și cartele valabile toată ziua, începând cu 600 yeni (5.4$) – de la ghiseele de bilete sau online aici.
Mâncarea
Iată că ajungem și la lucruri mai puțin plăcute, cel puțin pentru mine. Am plecat în Japonia cu alte așteptări în ceea ce privește mâncarea, dar la fața locului m-a lovit puțin realitatea. Mâncarea este destul de nesănătoasă, au multe prăjeli, porc (în principal slănină), o groază de prostioare care par chimice, ambalate în multe pungi pe plastic. Peștele este sau crud sau deep fried, dulciurile n-au niciun gust, iar cu o porție de sushi nu prea te saturi. Fructe și legume pe săturate am văzut rar. Singurul lucru care mi-a plăcut este supa lor cu tăiței. Excelentă!
Mâncarea este și ea scumpă în Japonia, iar porțiile de la restaurant sunt în general foarte mici. Din câte am înțeles, japonezii nu prea ies în oraș pentru a mânca, ci pentru a bea și a socializa.
Viza
Românii nu au nevoie de viză pentru a intra în Japonia dacă plănuiesc să stea maxim 90 zile. Încă din avion am completat niște formulare cu datele personale, adresa la care voi locui (am pus-o pe cea a primului loc de cazare) și banii cash pe care îi am la mine. Mi s-au făcut poze, mi s-au luat amprente și gata. Totul este gratis.
Banii
Înainte să plec în Japonia citisem că ar fi mai bine să am mai mult cash la mine pentru că nu peste tot se poate plăti cu cardul. N-aș spune că e chiar atât de rău, la majoritatea locurilor de cazare puteam folosi cardul meu MasterCard, cât și în majoritatea magazinelor.
Nu pot fi extrași bani de la bancomatele Japoneze, însă cele din magazinele 7Eleven funcționează perfect. Astfel de magazine se găsesc peste tot prin țară, deci nu sunt probleme.
Am ales să plec de acasă cu dolari, mi s-a părut mie că ar fi ceva mai bun cursul, însă nu știu dacă e neapărat așa. Exchange-uri se găsesc puțin mai greu și nu sunt foarte vizibile, iar exchange-ul din aeroport a avut cel mai bun curs valutar!
Cât m-a costat?
O întrebare care mi-a fost pusă des. După câteva calcule am ajuns la concluzia că vacanța de două săptămâni în Japonia a costat, cu totul, în jur de 1850 euro/ persoană. Mă așteptam la mai mult, având în vedere că excursiile organizate pornesc, în general, de la 2000 euro și nu au incluse mâncarea (pentru care trebuie destul de mulți bani) sau intrările la obiective.
A meritat? Din plin! Dacă aveți ocazia, vă recomand să vizitați Japonia, poate fi una dintre vacanțele lifechanging!
Aticole despre Japonia:
- Despre Japonia si japonezi
- Traseu pentru doua saptamani in Japonia
- Calatorie in Japonia – costuri si informatii utile
13 Comments
Pingback: Japonia prin ochii mei - Calatoreste cu Ira
Abonamentul JR Se poate achizitiona din Bucuresti, de la agentia Exact Travel Club – https://www.extclub.ro/
Japonia, scumpa? M-am întors acum o luna jumătate de acolo și în afara zborului și a hotelului pe care am ales sa plătesc mai mult, nu mi s-a părut atât de exagerat precum spune lumea. Eu locuiesc undeva în nordul Europei iar legat de mâncare, as putea spune ca este de mai bine de 2 ori mai ieftina fata de unele tari europene.
Osaka, dacă nu greșesc, a fost menționat ca fiind unul din cele mai scumpe orașe. Din nou, țin sa te contrazic. Am mâncat destul de mult atât în Dotonbori cat și împrejurimi, am făcut și multe cumpărături și mi s-a părut a fi unul din cele mai ieftine orașe din Japonia.
Oamenii nu mănâncă în oraș? Total greșit, seara eram de multe ori nevoit sa stau la cozi pentru a avea acces în unele localuri, pentru a manca. Și nu este atât de nesănătoasă, evident au chestiile lor mai grase unde este folosit porc și mult sos de soya dar consider ca se mănâncă mult mai sănătos decât o facem noi. Iar dulciurile, probabil depinde de gust. Eu unul am fost mai mult decât incantat de tradiționalul cheesecake, clătitele lor faimoase cu fructe, dulciuri și multa frișcă, prăjiturelele umplute cu diferite creme, printre care și crema de fasole roșii sau negre, care din nou, mi s-au părut foarte bune și multe alte chestii găsite chiar și în 7eleven sau în don quijote, la un preț foarte mic. Cea mai buna și ieftina cafea, tot de acolo cumpărată.
Sezonul de cherry blossom nu este mereu în aceeași perioada, e bine de făcut research înainte.
Per total, noi ca și cuplu am alocat 10.000 yeni pe zi pentru mâncare, transport local, suveniruri și atracții, a fost mai mult decât suficient.
O tara de vis, un alt nivel al civilizației, foarte dezvoltata și curata (nu este necesar nici un fel de vaccin), recomand tuturor sa o viziteze, avem multe de învățat de la ei.
Luis, comparativ cu preturile din nordul Europei nu e scumpa. Dar cand mergi in Japonia cu salariu de Romania, sa stii ca altfel vezi lucrurile. Iar faptul ca Osaka este printre cele mai scumpe orase din lume au spus-o statisticie, nu eu, si probabil se refera la viata acolo, nu din punct de vedere turistic. Tine cont si de faptul ca am scris articolul in urma experientei mele de acum doi ani, e posibil sa se mai fi schimbat lucrurile intre timp.
Cat despre mancare… gusturile nu se discuta, insa eu in cele doua saptamani chiar am avut probleme cu asta, nu prea imi placea nimic. In acelasi timp cunosc oameni care care iubesc Japonia pentru mancare, deci accept ca poate sunt eu putin ciudata sau chiar n-am nimerit unde trebuie ( recunosc, nu am cautat sa merg in localuri cotate cu note bune, ci doar m-am oprit sa mananc oricand mi se facea fome). Informatia ca ei nu prea mananca in oras o am de la prietenii care locuiesc acolo si ne-au gazduit cateva zile, in Fukuoka, nu am spus-o doar din ceea ce am observat eu.
Cat despre faptul ca avem multe de invatat de la ei… cu siguranta! Suntem departe de nivelul lor de civilizatie si dezvoltare. Japonia inca ramane una dintre tarile mele preferate, desi am mai vizitat cateva de atunci. Chiar mi-as dori sa o mai vizitez o data, sa vedem cand isi va face loc in lunga mea lista cu locuri de descoperit 😀
Pingback: Traseu Japonia - Călătorește cu Ira
Hmmm…chiar mă așteptam să fie mult mai mult de atât ţinând cont că este o ţară foarte scumpă.
Da, este o tara scumpa, insa n-as spune ca e mai scumpa decat Londra sau Paris. Diferenta de pret o face drumul pana acolo si faptul vacanta are o perioada mai indelungata si atunci ”se simte”.
Pingback: Japonia prin ochii mei - Călătorește cu Ira
Nu din Kyoto erau personajele din Memoriile unei gheise?
Misto ca nu ai nevoie de viza…nu stiam!
Stiam insa ca e o tara scumpa! Dar cred ca merita din plin!
Este intr-adevar, doar din poze, o tara absolut minunata si foarte frumoasa! Mi-ar fi placutsa calatoresc mai mult cu tine in Japonia! 😀
Hmm, n-a fost chiar o avere, deci se poate o călătorie în Japonia și fără să-ți vinzi vreun organ. Chiar eram curioasă dacă ți s-au părut suficiente cele două săptămâni, mă gândeam și eu că vreo 3 ar fi ideale, dar oricum… ai văzut foarte multe. Ai motiv să mai mergi și într-o toamnă. 😀
Abia aștept restul postărilor și cât mai multe poze!
Da, da, se poate si chiar fara prea mari compromisuri 😀
Superb! Şi mulţumesc pentru articol. Am urmărit cu drag imaginile puse de tine pe Insta şi Fb, mulţumesc încă o dată. A fost o plimbare minunată. 😀
Multumesc mult, Andres! Mai scriu!