Finalul lunii iunie mă găsește din nou pe cărări de munte, de data asta la foarte mare înălțime. Mai exact, spre Varful Musala – 2925m, din Bulgaria. Mi-am dorit de mult să ajung acolo, însă anii trecuți planurile mele nu prea s-au potrivit cu cele ale TED Adventure, așa că de data asta n-am mai lăsat să-mi scape cel mai înalt vârf din Balcani!

varful musala - 2925 m

Am plecat dis-de-dimineață din București, pentru că drumul e lung. Pe traseul spre Borovets, stațiunea unde urma să poposim peste noapte, ne-am oprit pentru a vizita cascadele Krushuna, care mie mi-au adus aminte oarecum de Plitvice, la o scară infinit mai mică. Am aflat aici că deși bulgarii au cel mai înalf vârf din Balcani, cea mai mare cascadă a lor măsoară doar 20m.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

A doua oprire, după multe ore de mers, am făcut-o la lacul Iskar, un fel de mare între munți. Există și o plajă amenajată, iar câțiva dintre noi au făcut și-o baie. Drăguț, dar n-aș bate drumul până acolo doar pentru el.

varful musala - 2925 m

În Borovets ne-am cazat la Apart-hotel “Borovets Gardens”, foarte frumos amenajat, iar cina mea a fost un fel de tocăniță specific bulgărească. Am așteptat mult până să o primesc, așa că nu pot spune dacă a fost bună sau doar îmi era mie prea foame.

varful musala - 2925 m

Dimineața ne-am început-o din nou devreme, la ora 8 eram toți pregătiți să prindem primele gondole către cota 2400m. Deci chiar dacă nu sunteți obișnuiți cu urcările pe munte, puteți ajunge la înălțimea asta, aproape cât a vârfului Moldoveanu, doar cu telegondola. Dus întors costă 12 leva, iar peisajul este spectaculos.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

Am pornit-o la pas, pe drum aproape drept, până la cabana Musala, de unde a început urcușul. Soarele era puternic, deja la peste 2400m nu mai există brazi, ci doar jnepeni pitici.

varful musala - 2925 m

Poteca este plină de pietre, de toate dimensiunile, de parcă crestele stâncoase ale munților s-au prăvălit la vale. Am trecut pe lângă lacuri cu apă rece ca gheața, pâraie limpezi și zone cu zăpadă care nu se topește niciodată. După arșița din București din ultimele zile, ne-am bucurat ca niște copii la vederea zăpezii pe care parcă nu prea ne-o doream iarna trecută.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

Câteva zeci de minute, trei lacuri și multe pietre mai târziu, ne aflam deja la refugiul Musala, unde ne-am oprit să ne tragem puțin sufletul și să ne energizăm.

varful musala - 2925 m

A urmat apoi partea cea mai grea, dar și cea mai frumoasă, care mie mi-a plăcut la nebunie: urcatul pe stânci, cu ajutorul unui cablu. Pe timp de vară se poate alege și varianta mai ușoară, pe potecă, însă eu mă bucur că m-am încumetat la varianta puțin mai grea, pentru că a fost cea mai frumoasă bucată de traseu.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

Ajunsă în vârf, nu-mi puteam lua ochii de la peisajul care se întindea în toate zările, dezvăluindu-mi munți, văi adânci, lacuri și vîrfuri stâncoase. Nu știam ce să pozez și ce să admir mai întâi. M-am așezat pe iarba moale să mă liniștesc puțin, eram de-a dreptul copleșită de măreția munților și mi se pare unul din cele mai frumoase sentimente din lume! Cele câteva minute petrecute în vârf au meritat din plin toată oboseala acumulată.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

După ce am mai făcut câteva (zeci de) poze, cu greu m-am putut desprinde de peisaj și m-am urnit pe traseul de întoarcere, care a fost parcă și mai interesant decât la dus. I-am lăsat pe prietenii mei să înainteze și am rămas singură pe potecă. Eu, cu muntele și cu gândurile mele. Au fost cea mai frumoase și mai liniștitoare două ore din ultima vreme: mi-am dat timp să admir în voie crestele munților, pietrele,  florile și micile pâraie care se scurgeau la vale.

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

varful musala - 2925 m

La cabana Musala m-am oprit lângă lac pentru câteva clipe de odihnă și...ce bine e să simți iarba moale sub picioare!

varful musala - 2925 m

Drumul drept către telegondolă devine obositor și plictisitor la întoarcere și m-a făcut să mă gândesc cum ar fi să parcurg zilnic câte 25 km așa, pe Camino de Santiago. Cu siguranță nu e deloc ușor, mai ales când și cele mai comode încălțări devin aproape insuportabile și începusem să visez la momentul în care mă voi elibera de strânsoarea șireturilor.

Drumeția s-a terminat prin coborârea cu telegondola, în care m-am urcat tot singură, reușind astfel să-mi înving puțin nesiguranța și teama de înălțime. Au fost ultimele 30 de minute de admirat spectacolul naturii, întrerupte uneori de zgomotele ciudate pe care le producea gondola la punctele de sprijin, însoțite de bătăi accelerate ale inimii mele.

gondola-borovets

 

În final vreau să mai adaug ceva. Am auzit de prea multe ori persoane care spun că ele nu pot merge pe munte, că e prea greu. Nu trebuie să ai o condiție fizică de invidiat pentru a urca pe munte, există și trasee ușoare, accesibile.  Trebuie doar să te informezi înainte, să ai încălțări bune și să mergi cu un grup despre care știi că ”are grijă” și de cei aflați la început. Eu cu siguranță nu mă aflu în cea mai bună formă acum și chiar m-am gândit de multe ori dacă să mă încumet sau nu pe acest traseu, însă îmi doream de mult și cu siguranță aș fi regretat dacă nu o făceam.

Nu e ușor, după cele opt ore de mers abia îmi mai simțeam picioarele, aveam buzele super-uscate și pielea arsă de soare, însă nimic nu se compară cu sentimentul  de libertate pe care l-am avut sus, pe vârf de munte!

ira-varful-musala

A fost frumos. Una din cele mai frumoase drumeții de care am avut parte!

Câteva detalii organizatorice:

  • Drum București – Borovets: 7 ore, fără oprire. La vama Giurgiu se stă mult, podul fiind încă în construcție, se circulă pe un singur sens.
  • Durată traseu: de la plecarea cu telecabina până la întoarcere au trecut 8 ore.
  • Costuri: cascadele Krushuna: 4 leva. Telegondolă, dus întors: 12 leva. O masă în Botovets: 8-15 leva.
  • Cei de la TED Adventure mai organizează  în august această drumeție, așa că dacă vreți să mergeți vara asta, o puteți face alături de ei!
  • Dificultate traseu: mediu

 

Facebook Comments

7 Comments

    • Ira Reply

      Candva sper sa ajung si eu pe Negoiu si Moldoveanu! Tu mergi des la munte, nu vad de ce nu ai putea 😀

  1. Pingback: Țările Balcanice - Călătorește cu Ira

  2. Pingback: De unde am atâtea zile de concediu? - Călătorește cu Ira

  3. Pingback: 2016 în bilete de avion și kilometri parcurși - Călătorește cu Ira

Write A Comment