M-am gândit să reiau seria Monday Travel Inspiration, întrucât am descoperit în ultima vreme o groază de idei și  articole care mi-au plăcut mult și pe care mi-aș dori să le împărtășesc cu voi.

travel-quotes

Cum facem cele mai frumoase poze atunci când călătorim? Chiar dacă nu suntem singuri și avem pe cineva alături dispus să ne fotografieze, nu întotdeauna pozele ies așa cum ne dorim. Gloria Atanmo, o bloggeriță pe care eu am început să o urmăresc tocmai pentru că m-au fascinat pozele ei vesele și colorate, a scris un articol despre acest subiect. În plus, ea călătorește mai mereu singură și tot reușește să obțină fotografii frumoase și expresive.

Processed with VSCOcam with hb2 preset

Rămânem tot în sfera fotografiilor. Majoritatea locurilor faimoase din lume au câte un unghi din care au fost fotografiate, cel care le scoate cel mai bine în evidență. Dar oare ce se întâmplă dacă schimbăm puțin perspectiva? Descoperiți aici.

piramide

Acum, la început de an au apărut pe net tot felul de top-uri pentru 2017. Printe acestea, interesante mi s-au părut cele în care sunt prezentate locurile ce merită cu adevărat vizitate în acest an. Mie mi-au plăcut mereu ideile oferite de cei de la Lonely Planet, care au creat un top al țărilor must see în care întâlnim Canada, Columbia, Finlanda, Dominica, Nepal, Bermuda, Oman, Mongolia, Myanmar și Ethipia. Încă n-am ajuns în niciuna din aceste țări, dar nu-i timpul pierdut pentru a face planuri. În ceea ce privește top 10 orașe, se pare că este și Europa reprezentată ceva mai bine, cu Bordeaux (Franța), Ohrid (Macedonia), Pistoia (Italia), Lisabona (Portugalia) și Moscova (Rusia), alături de alte câteva orașe la fel de interesante, precum Cape Town (Africa de Sud), Los Angeles (USA), Merida (Mexic), Seoul (Coreea de Sud) și Portland (Oregon – USA).

lonely-planet

Cei de la wanderlust.co.uk au făcut și ei o listă cu cele mai interesante țări de vizitat în 2017, iar printre ele se află și România!

From the stunning mountains of Transylvania to some of the best preserved castles and medieval villages in all of Europe to endless outdoor activities, Romania is an incredibly rewarding destination, no matter what your interest or travel style is. It also has vibrant, youthful cities, fascinating culture, excellent food and plenty more.

travel-inspiration

Ați avut până acum nevoie de obținerea unei vize? A fost ușor? Eu până acum am călătorit doar în țările pentru care nu era necesar să obțin viză înainte, ci doar varianta ”on arrival”, însă știu că unele sunt destul de greu de luat. Ei bine, se pare că germanii și suedezii sunt cei mai norocoși din acest punct de vedere, pașaportul lor fiind cel mai puternic: pot merge în 157 țări fără viză. Românii pot călători în 142 țări fără viză, ceea ce mi se pare extrem de bine, avem o groază de opțiuni. În partea opusă a listei, se află afghanii (24), pakistanezii (27) și iraqienii (30), cărora le este destul de greu să călătorească în multe locuri din lume. Întreaga listă poate fi văzută aici.

pasaport-romanesc

Oare cum e să călătorești fără bani? Ne arată Oleg, un moldovean curajos care a plecat în lumea largă și si-a propus să călătorească fără a plăti (aproape) nimic. Puteți citi aici povestea lui, eu i-am urmărit traseul și m-am minunat de ideile pe care le-a avut.

oleg

 

Astăzi este ultima zi în care putem profita de promoțiile Qatar Airways. V-ați plănuit vacanța pentru 2017?

Facebook Comments

20 Comments

  1. Apropo de inspiratie. Sotul urmareste pe YT pe Backpack your life. 😀 A inceput si mie sa imi placa. Si mi-au placut si diferitele ipostaze ale locurilor!

  2. Putem calatori in 142 de tari fara viza? Nu stiam! 😀
    O sa ma uit si eu la Oleg – sa ii lasi un tag 😛

  3. Foarte misto ca Romania este promovata ca destinatie turistica! Un mare plus al articolul este chestie cu cele 142 de tari in care nu-ti trebuie viza, foarte bun pontul!

  4. N-o știam pe Gloria, dar deja am intrat să-i răsfăoiesc blogul, mi-a plăcut articolul cu sfaturi și chiar face poze foarte faine.
    Am citit în ultima vreme toate topurile de genul care mi-au picat în ochi, dar tot cel de la Lonely Planet mi s-a părut cel mai interesant, tocmai pentru că sunt pe listă și câteva țări mai puțin populare.

    • Ira Reply

      Mie imi place de ea! Am inceput s-o urmaresc datorita pozelor super colorate pe care le face.

  5. Nu stiam ca putem calatorii in 142 de tari fara viza ;;) Foarte interesant….mai stau acum sa studiez toate linkurile pe care ni le-ai lasat in articol….Felicitari….super articolul si foarte util! :*

  6. Ce articol dragut si util! <3
    O sa citesc si articolele recomandate de tine, mie imi place mult sa fac poze si sa pozez asa a niste sfaturi vor fi bine venite.

  7. Îmi plac mult propunerile de orașe din Europa. Deși sunt o mare fană a Italiei, de Pistoia nu am auzit până la tine. Am să trec orașul pe lista 🙂

    • Ira Reply

      Nici eu nu auzisem! Si gand ma gandesc ca e la doar cativa km de Florenta, unde abia am fost.. As fi putut merge macar cateva ore si in Postoia. Next time!

  8. Tin minte vremurile in care nu eram in UE si trebuie viza pentru orice, fie ca o primeai la consulat sau la vama…Sunt nostalgica in sensul negativ :))

    • Ira Reply

      Eu pe vremurile alea n-am plecat din tara, deci nu prea am trait experienta 😀

  9. Abea astept sa vad ce calatorii mai faci anul asta, noi ne-am rezervat deja Florenta si Barcelona…din nou :), te pup

Write A Comment