Ştiu că titlul sună puţin cam dur şi, deşi nu-mi place de obicei să trag concluzii atât de drastice, de data aceasta am simţit că n-am reuşit să creez nicio conexiune între mine şi capitala Iranului, Teheran. M-a luat prin surprindere şi m-a uimit mai mult decât mă aşteptam şi nu neapărat în sensul bun.

Am ajuns în Teheran în urma unei decizii de ultim moment, la începutul lunii decembrie. Nu prea avusesem timp de documentare, aşa că nu ştiam multe despre acest oraş şi abia aşteptam să-i descopăr secretele. Mi-l imaginam aglomerat şi agitat, asemănător Istanbulului sau Tunis-ului, făcând parte tot din lumea musulmană. Şi într-adevăr este şi aglomerat şi agitat, dar parcă lipsit de culoare. Lipsit de arome, de zâmbete şi de veselia celorlalte două mai sus menţionate. Mi-a lăsat mai degrabă impresia unui oraş prăfuit, cu iz comunist, în care comunicarea se făcea greoi şi în a cărui lume pur şi simplu nu mă puteam integra.

Ştiind că este o capitală imensă, cu aproximativ 8 milioane de locuitori, plănuisem să petrec toate cele patru zile ale vizitei mele în Iran doar în Tehran. Să am timp să-l descopăr şi să vizitez toate locurile importante. Însă în a 3-a zi am plecat, pur şi simplu nu mai voiam să stau acolo, am simţit că nu mai am nimic de făcut, am simţit că Iran-ul are mult mai multe de oferit. Iran-ul despre care citisem în cărţi, Persia cu ale sale frumuseţi. N-am regăsit nicio clipă în Teheran ceva care să mă facă să visez la prinţese şi Scheherazade.

Am început direct cu concluziile, însă aş vrea să vă povestesc despre cele două zile petrecute acolo pentru a vă face o idee. Experienţele sunt diferite de la om la om şi de la călător la călător, noi n-am avut şansa să cunoaştem pe cineva care să ne îndrume prin Teheran, poate aşa am fi văzut oraşul cu alţi ochi. Ne-am descurcat cum am putut, în ciuda faptului că nu cunoşteam limba persană, iar ei vorbeau foarte puţin engleză, nu am avut internet mobil şi nici vreun ghid de călătorie bine pus la punct (am scris aici câteva informaţii generale despre Iran, poate vă sunt de ajutor).

Primul şoc şi primele momente de uimire le-am trăit în avion, în momentul în care acesta a pus roţile pe pământ persan. Toate femeile şi-au acoperit capul cu eşarfa, deşi până atunci stătuseră descoperite. Ştiam că hijabul este obligatoriu în Iran, dar nu mă aştepam ca acest lucru să fie atât de strict încât femeile să-l respecte din prima secundă în care au intrat pe pământ iranian. Mai apoi am aflat că în “legea hijabului” nu intră doar acoperirea părului, ci şi a unor părţi ale corpului. Ştiam că acest lucru este respectat de musulmanele practicante, eram destul de familiarizată cu conceptul, însă nu mă aşteptam să fie literă de lege. Noroc că-mi luasem la mine un tricou mai lung, care este de fapt o rochie mult prea scurtă şi m-am putut acoperi.

Teheran

Drumul de la aeroport

Din Aeroportul Internaţional Imam Komenli către Teheran (aprox 50 km) nu există transport în comun, ci doar taxiuri. Mă informasem şi aflasem că nu ar trebui să coste mai mult de 17-20 dolari cursa până în oraş. Nu ştiam însă că starea maşinilor lor este… ei bine, pentru a nu folosi cuvinte urâte, vă spun doar că cele mai frumoase şi mai noi autoturisme pe care le-am văzut erau Logan-urile. Nu am luat un taxi propriu zis, pentru că la ghişeul “Taxi” nu era nimeni, ci am mers cu un şofer care ne-a ghicit că eram în căutare de transport. Ne-am tocmit puţin, mai mult cu ajutorul telefonului pentru a scrie numerele şi într-un final a acceptat 17 dolari până la hotelul nostru. Ne-am speriat puţin când i-am văzut maşina, însă am decis să nu ne panicăm, ci să ne amuzăm de situaţie. Mai apoi am înţeles că toate maşinile erau aşa.

Teheran

Cazarea

La hotel am ajuns cu ceva emoţii, pentru că nu aveam rezervare. Pe Booking găsisem doar două hoteluri în Teheran, ambele la vreo 200 euro pe noapte, iar Agoda şi AirBnb nu sunt disponibile în Iran. De hotel Firouzeh aflasem de la un călător de pe Instagram, însă în urma rezervării mele pe site şi pe email nu am primit niciun răspuns. În lipsă de alte idei, ne-am hotărât totuşi să mergem acolo, în speranţa că au o cameră liberă. Aveau, însă hotelul arată cam ca unul din perioada comunistă, de la noi: mobilă veche, perne tari ca pietrele şi cu toaletă pe hol. Aveam asigurat şi mic dejun, totul pentru 30 de dolari pe noapte pe cameră.

Bucuroşi că aveam unde să stăm, am plecat în recunoaşterea zonei şi în căutarea unui exchange, asta după ce domnul de la recepţie ne-a avertizat că e posibil să nu găsim deschis, că era început de weekend (în Iran au liber doar joia după masă şi vinerea). Am observat la ei o chestie destul de ciudată şi foarte enervantă din punctul meu de vedere: fiecare zonă din cartier avea un alt scop, deservea un anumit serviciu. De exeplu, noi stăteam în zona cu cauciucuri. Zeci de magazine, unul după altul, în care se vindeau cauciucuri. Pentru a ajunge la zona cu Exchange-uri, a trebuit să trecem de străzile cu led-uri şi de cele cu haine.

Teheran

Oamenii se uitau insistent la noi, parcă mai mult la mine, pentru că pe stradă erau mai mult bărbaţi. Trotuarele erau înghesuite şi nu m-a părăsit nicio clipă senzaţia de oraş prăfuit şi murdar. Uneori, pe pereţi, vedeam desenate poze ale unor conducători. Vechi, scorojite.

La exchange, o nouă provocare. Tocmai trecuseră la moneda nouă, din care tăiaseră trei zero-uri. Aşadar, aveau şi bancnote vechi, şi noi. Cu multe zero-uri, sau cu mai puţine. Asta dacă nimereai să citeşti partea în care erau trecute numere arabe şi nu persane. Iar pentru ca balul să fie bal, în vorbirea directă, când ne spuneau câte un preţ, oamenii mai eliminau un zero (adică ei ne cereau 32, noi trebuia să le dăm bancnote pe care scrie 320).

Teheran

 

Cu banii schimbaţi şi încercând să-mi păstrez atitudinea zen, am plecat către primul obiectiv turistic, Palatul Golestan.

Palatul Golestan

Apare printre primele pe toate ghidurile turistice din Teheran. Mă aştetam să fie mare şi impunător, însă intrarea a fost destul de greu de găsit şi părea ascuns printre blocuri şi clădiri vechi. L-am vizitat doar la exterior, plimbându-ne prin grădină. Avea multe opţiuni de camere ce puteau fi vizitate în interior, însă văzându-l aşa ponosit nu am vrut să plătesc în plus. Poate am greşit, poate aş fi descoperit ceva frumos, însă trebuia să scot din buzunar în jur de 20 dolari pentru a vizita tot şi nu mi s-a părut că merită.

Teheran

Teheran

Teheran

Teheran

Teheran

Teheran

Grand Bazar

După palat am mers să vizităm Bazarul. Teheran Grand Bazar, aflat la doar 5 minute de mers. Ne-am lăsat păcăliţi de o intrare pe care scria bazar şi am ajuns într-un fel de centru comercial, cu multe magazine şi extrem de aglomerat. Acela să fie bazarul oare? După ce am ieşit cu greu de acolo, am intrat în primul restaurant găsit, care era mai degrabă un fast-food: Moslem. În toată nebunia şi agitaţia de la coadă am fost preluaţi de o doamnă care prin semne ne-a sugerat să o urmăm. Ne-a dus probabil la singura angajată care ştia engleză, pentru a ne lua comanda. Nu exista meniu decât în persă şi nici ea nu prea a ştiut să ne spună ce putem comanda, aşa că visul meu de a mânca ceva specific iranian s-a cam năruit. Am luat frigărui de pui cu orez şi cam aia a fost (ulterior am aflat că acelea erau chiar ceva specific lor).

La 17.30 am observat că oamenii începeau să plece şi restaurantul dădea semne că se închide. Am ieşit şi la nici două minute de mers am găsit adevăratul bazar, în care însă nu am descoperit nimic special. Nimic specific locului, ci un amalgam de obiecte pentru casă şi bucătărie. Era clar că nu e destinat turiştilor!

when-in-iran

Pe la ora 18:00, dintr-o dată, parcă tot oraşul s-a închis. Vânzătorii trăgeau obloanele, oamenii se urcau în maşini şi plecau la casele lor. Aveam de mers cam jumătate de oră pe jos până la hotel şi eram singuri pe stradă, într-un întuneric ciudat. Trebuie să recunosc că atunci mi-a fost puţin teamă.

Cam aşa s-a încheiat prima noastră zi în Teheran, la ora 18.30. Evident, mult mai devreme decât ne-am fi dorit. Dar ce să mai facem? Unde să mergem? Totul era închis.

Ne-am decis să ne începem cea de-a doua zi cu zâmbetul pe buze şi în ideea că va fi mai bine, că prima a fost doar de acomodare. Aveam în plan trei obiective: Azadi Tower, Tabiat Bridge şi Milad Tower. Le-am ales mai mult în lipsa unor informaţii despre locuri vechi ce merită vizitate în acest oraş.

În drum spre metrou voiam să vedem moscheea Sepahsalar, care din depărtare părea mare şi impunătoare, însă i-am găsit porţile închise, părea că nu este un loc care se vizitează. Alături de moschee am descoperit şi nişte clădiri cu forme ciudate, unde fotografiatul era interzis. Google Maps ne spune că acolo se află Parlamentul Iranului.

Metroul în Teheran

Drumul cu metroul a fost o adevărată aventură. Am descoperit un metrou destul de mare şi de bine structurat, unde intrarea se făcea pe bază de cod QR. În fiecare tren, primul vagon era destinat doar femeilor, lucru care mi s-a părut tare interesant (femeile aveau voie peste tot în metrou, dar în acel vagon nu aveau voie bărbaţii). De asemenea, în cele câteva minute petrecute în subteran am văzut mai mulţi vânzători ambulanţi decât în orice alt loc în lumea asta: pixuri, dulciuri, inele, caiete, genţi, rucsace, jucării, brichete… aveau de toate!

Teheran

Teheran

Azadi Tower

În informaţii găsite pe internet, Azadi Tower pare mult mai important decât Milad Tower, la care vom ajunge mai târziu. “Turnul Libertăţii” pare a fi un simbol al Teheranului şi marchează intrarea vestică în oraş. Pe mine nu m-a impresionat cu nimic, este situat lângă aeroportul domestic iar zona din jur pare una industrială. Nu se poate urca în el şi eram cam singurii turişti de pe acolo.

Teheran

Teheran

Tabiat Bridge

Următoarea oprire am avut-o la Tabiat Bridge, unde am ajuns după ce am trecut printr-un parc destul de frumos, însă unde am avut parte şi de o scurtă ploaie. Am intrat în singurul restaurant găsit, care era mai mult un fast-food. Din păcate nici la fast food nu e foarte uşor să comanzi ce vrei, aveau cam multe tipuri de burgeri, însă am nimerit unul bun.

Podul Tabiat  are un design futurist şi mi-a plăcut mult atmosfera de acolo: oameni veseli care se bucurau de ziua lor liberă. L-am prins la apus, ceea ce i-a dat un farmec aparte. De pe pod se zăresc foarte bine munţii înalţi care străjuiesc Teheran-ul în partea de nord şi cred că merită o vizită dacă ajungeţi în capitala Iranului.

Teheran

Teheran

Teheran

Milad Tower

Milad Tower este al 6-lea turn din lume din punct de vedere al înălţimii (435m) şi a fost finalizat în anul 2009. Am ajuns acolo seara, numai bine să putem admira luminile oraşului. Mi se pare cel mai modern şi cel mai bine organizat loc pe care l-am vizitat în Iran, iar asta ne-a făcut să petrecem acolo câteva ore bune. Intrarea costă 8 dolari. Mi-aş fi dorit să stau mai mult afară pe platformă şi să admir Teheranul, însă frigul şi vântul m-au făcut să-mi doresc să intru cât mai repede în interior. Din direcţia munţilor se simţea un aer rece, un vânt puternic.

Teheran

La baza turnului exită şi un etaj cu restaurante, un fel de food court, iar acolo am avut o experienţă tare plăcută, la restaurantul cu specific iranian. Fetele care serveau au fost foarte drăguţe să ne explice cam ce conţinea fiecare fel de mâncare şi chiar ne-au oferit să gustăm înainte de a ne decide ce să cumpărăm. Mesele erau aşezate circular, iar geamurile erau mari, astfel am avut ocazia de a experimenta o cină iraniană “with a view”. M-am bucurat să văd că locul încă era deschis şi oamenii încă veneau la ora 23.00, când am plecat noi.

iranian-food

La ieşire nu am găsit niciun taxi, însă vreo trei şoferi au apărut parcă de nicăieri. I-am spus numele hotelului şi a plecat, fără să caute undeva adresa. Deşi avea telefon conectat la internet, şoferul nu a folosit deloc GPS-ul, însă a preferat să oprească la fiecare colţ de stradă să întrebe unde este hotelul nostru. Teheranul are o suprafaţă de 730 km2, imaginaţi-vă doar cum e să conduci fără GPS!

La finalul zilei ne-am hotărât că am experimentat suficient Teheranul şi că ar fi bine să mergem şi în alt oraş, să vedem altceva. Şi bine am făcut, pentru că altfel aş fi plecat cu o impresie nu prea bună despre Iran, însă Kashan-ul, oraşul în care am ajuns ne-a făcut să descoperim frumuseţea acestei ţări.

Teheran

Uitându-mă înapoi, pot afirma că a fost cu siguranţă o experienţă interesantă, însă în acelaşi timp a fost şi prima dată când pur şi simplu am simţit că nu-mi place un loc, că nu vreau să mai rămân acolo, că orice comori ar mai ascunde, eu nu mai am chef să le descopăr. Nu a fost un sentiment de nesiguranţă aşa cum am avut, de exemplu, în Genova, însă pur şi simplu nu m-am putut conecta cu acest loc, poate n-am reuşit să-l înţeleg.

Aţi avut vreo astfel de experienţă, care să vă facă să exclamaţi “Nu-mi place aici!”? Dacă da, mi-ar plăcea să-mi povestiţi mai multe despre acel loc şi motivele care v-au făcut să spuneţi asta.

 

Citește și alte articole despre Iran:

Facebook Comments

9 Comments

  1. Am avut si eu un sentiment de genul asta in orasele mari in care am calatorit prin India. In schimb, in zonele mai remote mi-a placut extrem de tare si se vedea ca oamenii sunt total diferiti, mai primitori, mai dornici sa te ajuta si sa te cunoasca si ei. Sunt sigura ca si Iranul are multe astfel de locuri, departe de aglomerarile urbane, care sa iti dezvaluie cultura lor.

    • Ira Reply

      Da, in Kashan, un oras mult mai mic mi-a placut foarte tare. In curand voi scrie si despre ce am trait acolo, exact la polul opus fata de Teheran!

  2. Cât de frumos e peisajul de pe pod! Deși îmi pare rău că nu ți-a plăcut orașul per total, mă bucur că ai găsit totuși câteva locuri/lucruri de care să te bucuri și întreaga experiență, cu bune și rele, tot mi se pare memorabilă. Iar ție îți stă foarte bine cu „baticul” pe cap. :))
    Aștept cu interes postarea despre Kashan.

    • Ira Reply

      Da, am gasit si cateva locuri frumoase. Si sunt convinsa ca mai sunt si altele, dar nestiute pentru turisti 😀

  3. Pingback: Iran - Kashan, orașul în care am cunoscut ospitalitatea iraniană - Călătorește cu Ira

  4. Pingback: Călătorie în Iran - ce trebuie să ştiţi - Călătorește cu Ira

  5. Pingback: Iran | Deșert, Abyaneh și moscheea din Qom - Călătorește cu Ira

Write A Comment