Mă pot lăuda că de-a lungul celor 27 de ani de viață și vreo 25 de când am început să călătoresc, am văzut aproape tot ce era de bifat din România. Mai am însă o listă cu câteva locuri în care îmi doresc să ajung și mi-am propus ca până la finalul verii să o termin pe toată. Nu știu ce voi face după aceea, eu rar rezist două weekend-uri consecutive în București, dar voi vedea la momentul potrivit.

Weekend-ul acesta a fost destinat unei plimbări într-o zonă extrem de cunoscută și iubită de la noi, dar pe care nu prea am avut șansa să o explorez: Bran – Moieciu – Râșnov. Vizitasem de câteva ori castelul Bran, însă niciodată n-am trecut mai departe de el și auzisem că zona Moieciu ar fi una de poveste pe care trebuie neapărat să o văd.

Moieciu

Așa că m-am urcat în mașină și am pornit la drum! După ce am trecut prin Bran și am admirat castelul din depăratare, am urmat indicatorul către Moieciu de Sus. O cascadă de gheață extraordinar de frumoasă ne-a făcut să punem o frână bruscă și să coborâm din mașină pentru a poza minunăția pe care ne-o oferea natura. Ne-a lovit un aer rece și curat de munte, însă nu ne-am lăsat până când am ajuns aproape de cascadă pentru o admira în detaliu. Oare cum e să vezi un ghețar adevărat, imens?

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

În Moieciu de Sus nu am zăbovit mult, pentru că nu prea aveam ce face. Am pozat căsuțele colorate răsfirate pe deal, frumos luminate de soare și ne-am urcat din nou în mașină. Mi-a plăcut satul, însă parcă voiam ceva mai mult. Cred că venisem acolo cu așteptări mult prea mari.

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Cheile Grădiștei, Resort Fundata

Am făcut cale întoarsă spre Moieciu de Jos, iar pe la jumătatea drumului am cotit spre stânga, urmând indicatorul Cheile Grădiștei, Resort Fundata. Drumul care urca era bine curățat și destul de aglomerat, semn că urma să ajungem într-un loc iubit de mulți turiști. Cu cât înaintam, cu atât ni se deschidea în fața ochilor un peisaj umitor: Munții Piatra Craiului, Bucegii, localități înșiruite în vale.

Bran - Moieciu - Râșnov

La capătul drumului am parcat și am mers să vedem pârtia. Soarele strălucea puternic și se reflecta în zăpada albă, așa că mi-a fost greu să o privesc. Noroc cu lentila aparatului care a surprins peisajul mai bine decât au putut ochii mei în acel moment. Deși puternic, soarele era cu dinți, iar vântul nu se lăsa nici el mai prejos, așa că după zece minute de admirat peisajul am fugit din nou în mașină. Aveam degetele înghețate iar fața mă ustura, însă pentru o asemenea priveliște merită orice efort.

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Resortul Fundata este compus din câteva hoteluri mari care adăpostesc sute de turiști. Deși e pozițioat perfect, în vârf de munte, nu e genul de loc în care să îmi doresc să stau într-o vacanță. Aș prefera o căbănuță cozy din care să aud vântul șuierând, cu un șemiu imens îm mijloc, mobilă veche și niște pături groase… M-am trezit din visare și am pornit spre cazarea deja rezervată pe Booking, în Bran.

Brașov

Pentru că atunci când porțile castelului Bran se închid adoarme și întreaga localitate, am hotărât să ne petrecem seara în Brașov. Nu-l mai vizitasem de mult și îmi era dor. Am găsit centrul vechi extrem de animat și plin de viață, ba chiar am participat câteva minute și la protest, alături de oamenii determinați care au ieșit din case pe acel frig năprasnic.

brasov

Râșnov

Ziua de duminică a fost dedicată cetății Râșnov, care mi-a adus și o mare dezamăgire. Auzisem păreri bune despre ea, însă am găsit-o total neîngrijită. Nu știu cu cum se justifică cei 12 lei plătiți pentru intrare, în cetate pereții sunt jupuiți, peste tot au fost puse gărdulețe de plasă ruginită și am găsit chiar grămezi de lemne aruncate fără rost. În cetate sunt și câțiva comercianți care vând prostioare de plastic și nu obiecte hand made specifice zonei așa cum ar fi fost frumos.

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Am avut noroc cu priveliștea, care este absolut superbă și mi-a readus zâmbetul pe buze. De sus se văd casele din Râșnov frumos ordonate, dar și întreaga vale străjuită de munții înalți. Zăpada a oferit un aer aparte peisajului, însă sunt convinsă că este superb indiferent de anotimp.

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Într-una din încăperile cetății am găsit și un mic muzeu personal, al unui domn care și-a dedicat viața adunând obiecte interesante precum săbii, pălării și obiecte vestimentare. Cu zâmbtul pe buze ne-a spus că este singura persoană din cetate  care nu vinde nimic și ne-a rugat să facem poze. Era mândru tare de micul său muzeu și ne-a sugerat să-i lăsăm și un mesaj în caietul pentru vizitatori. Cele mai interesante obiecte din colecție mi s-au părut cuțitele cu mâner de picior de mistreț(?) sau cu corn de căprioară.

L-am intrebat dacă îi pot face o poză, iar răspunsul mi-a adus instant zambetul pe buze: ”De azi-dimineață te aștept!”.

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

 

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Bran - Moieciu - Râșnov

Drumul spre București a fost lung, pentru că, să nu uităm, trăim în România. Și oricât de frumoase ar fi locurile cu care ne-a cadorisit natura, nu putem încă intra în normalitate atunci când vine vorba de drumuri, respectul pe șosele sau impicarea autorităților. Așadar a durat jumătate de zi să străbatem cei aproape 200km până în București. Noroc cu zăpada care, din nou, ne-a oferit un adevărat spectacol pe tot traseul!

 

Informații utile:

  • Pentru a ajunge la cetatea Râșnov, se poate merge cu mașina urmărind indicatoarele. Mașina rămâne în parcare, iar de acolo spre cetate se urcă pe jos sau cu un trenuleț care costă 5 lei (dus-întors).
  • Pe traseul către cetate a fost amenajat și un parc cu dinozauri, Dino Park, un loc extrem de iubit de copii
  • Intrarea la cetatea Râșnov costă 12 lei pentru adulți și 6 lei pentru elevi/studenți.
  • În schimbul a 20 lei, se poate face o plimbare cu calul în jurul cetății. O poză călare costă 10 lei.

Bran - Moieciu - Râșnov

 

Facebook Comments

21 Comments

  1. Daaaa, o locatie de vis. Fiindca imi plac locurile din tara mea care imi arata mereu ce ratam….. Este o locatie unde as merge de fiecare data cand am ocazia. Nu conteaza ca e vara, ca e iarna.

    • Ira Reply

      Da, cred ca e frumos in orice anotimp. Deja ma gandesc cum ar fi toamna acolo <3

  2. Râșnovul arată superb și iarna, nu doar vara. Eu am fost acolo acum 2 veri și l-am recunoscut din poze și pe moșul cu povești 🙂

  3. Pe domnul cu micul muzeu l-am găsit cântând la acordeon vara trecută și ceva m-a emoționat de cum l-am văzut, mi s-a părut un personaj autentic, sincer, cald. Acum că mă gândesc mai bine, poate și când am fost eu la Râșnov era cam neîngrijită cetatea, dar eram așa de cucerită de peisaj și părțile frumoase de acolo încât nu am acordat prea mare importanță…
    Cât de frumos arată cascada înghețată, pare chiar mai impresionantă așa. Și pozele din Fundata sunt superbe!
    Prin Brașov aș vrea și eu să revin anul ăsta, n-am mai fost de câțiva ani buni și mă leagă multe amintiri din copilărie de orășelul ăsta.

    • Ira Reply

      Da, asa mi s-a parut si mie domnul colectionar!
      Haha, te-am convins cu pozele! Eu sunt mai carcotasa, vad si ce e naspa 😀

  4. Am vizitat aceste obiective turistice si mi-au placut, insa nu cred ca iarna vreodata.
    E foarte frumoasa privelistea din cetatea Rasnovului, insa pacat ca nu se intretin anumite locuri, care fac parte din istoria noastra…si nu este singurul astfel de loc, din pacate.
    La Cheile Gradistei nu am urcat niciodata…am vrut ultima oara cand am fost in Moieciu, dar am zis pas…nu stiu de ce. De fapt, stiu..ca nue ram singuri si nu puteam decide noi pentru toata lumea!

  5. SUperb peisajul de munte indiferent de anotimp. Dar pozele tale parca m-au rascolit. Este superb cand este zapada si soare. Nu am mai fost intr-o vacantade foarte mult timp. In mare din cauza aglomeratiei de peste tot. Efectiv, prefer sa stau in casa decat sa merg si sa stau in trafic. Imi place museul personal si domnul pare super simpatic.

    Hai ca acum stau si ofetz nostalgic…poate o sa imi fac curaj si o sa ne mobilizam sa mai vedem si noi muntele iarna.

    Excursia mea preferata de o zi este pana la castelul Bran primavara-vara. Doamne cat de frumos este acolo. SI linistea si peisajul…

    • Ira Reply

      Ma bucur ca ti-au placut pozele!
      Eu am noroc, suntem doua persoane calme, nu ne enervam deloc in trafic si in momentele de asteptare 😀

  6. Cand e prea frig, mie chiar imi dau lacrimile. Noroc cu ochelarii, barem mai opresc din vant. :))) Zona este superba, dar n-am vazut-o iarna. Poate ne mobilizam si noi si dam o fuga intr-un weekend prelungit ^_^

    • Ira Reply

      Haha, mi-ar fi fost buni niste ochelari… de soare eventual, la cat de tare stralucea 😀

  7. Pingback: Cetatea Rupea - Călătorește cu Ira

Write A Comment