Mi se pare că ideea de hostel este foarte controversată pentru noi, românii. Din câte am observat, majoritatea persoanelor nici nu vor să audă de așa ceva, însă încet, încet tot mai mulți oameni încep să adopte acest stil de a călători. Dar ce înseamnă mai exact cazarea la hostel și care ar fi argumentele pro/contra? Vom lămuri în acest articol.

”Hostels provide budget-oriented, sociable accommodation where guests can rent a bed, usually a bunk bed, in a dormitory and share a bathroom, lounge and sometimes a kitchen. Rooms can be mixed or single-sex, and private rooms may also be available.”

Wikipedia ne spune că un hostel este acel loc care ne oferă cazare la comun, beneficiind astfel de un preț mai scăzut. Practic, fiecare închiriază un pat într-o cameră în care pot sta 4, 6, 8 sau chiar mai multe persoane care nu se cunosc. Băile sunt și ele la comun, pentru fiecare cameră în parte, sau distribuite în clădire, pentru toate camerele.

Eu am ales de câteva ori acest tip de cazare, așa că vreau să vă spun motivele pentru care am făcut-o, dar și circumstanțele în care mă aflam.

Hostel

Când și de ce să alegem cazarea la hostel?

 

Când călătorim singuri

Atunci când plec la drum singură prefer să-mi rezerv cazarea la un hostel, pentru a nu mă simți ciudat într-o cameră de hotel. Așa am șansa să mai stau de vorbă cu cineva, să mai schimbăm impresii. În astfel de situații, am preferat să aleg camere doar de fete, lucrul acesta îmi oferea o mai mare siguranță și confort. Uneori insa am ales si camere mixte.

Despre prima mea călătorie solo puteți citi mai multe aici.

Pentru socializare

Hostelurile au o particularitate tare importantă: socializarea. Aceasta presupune facilitarea discuțiilor între călătorii care vin din colțuri diferite ale lumii în  zona de masă/living unde se stă la povești. Multe hosteluri au zonele comune frumos aranjate, cu canapele, cărți, board-games sau calculatoare ce pot fi folosite. De asemenea, o parte dintre ele îi ajută pe turiști să interacționeze organizând tururi sau seri tematice.

Hostel

Prețul scăzut

Sunt câteva destinații în care prețul pentru cazare e imens! Astfel, dacă nu deții o avere, dar vrei totuși să vizitezi acel loc, hostelul rămâne soluția cea mai la îndemână. Țările nordice, Statele Unite, Japonia, Marea Britanie – dacă vreți să ajungeți acolo, dar cazarea vi se pare prea scumpă, aruncați un ochi și la prețurile de la hostel.

Când grupul de prieteni este egal cu numărul de paturi din cameră

Dacă dormitul alături de străini vă face să vă feriți de alegerea unui hostel, poate este o soluție atunci când mergeți în gașcă. Baia poate fi privată sau la comun cu alte persoane, însă camera va fi doar a voastră. În Berlin și în Florența am stat în camere de 3/4 paturi, cu baie proprie.

Când hostelul are și camere de două persoane

Unele hosteluri oferă chiar și camere pentru două persoane, deci private. Prețul este puțin mai mare, însă și ideea de siguranță și intimitatea sunt pe măsură. Deși baia e la comun, beneficiați totuși și de faciliățile de care povesteam mai sus: living, bucătărie și socializare!

Hostel

Dejavantajele pe care le are cazarea la hostel

Evident, există și dezavantaje. Unele evidente, altele mai puțin. Să le luăm pe rând:

  • zgomotul. Camerele de la hostel poartă denumirea de dorm rooms, tocmai pentru că acolo este locul în care în principal se doarme. Nu cel în care se stă de vorbă cu prietenul/prietena/mama pe skype. Cel mai mare dezavantaj al dormitului la comun este faptul că fiecare vine când vrea, pleacă când vrea, astfel va exista mai mereu un pic de zgomot. Cel mai rău este atunci când cineva are de prins un avion dis de dimineață și e nevoit să plece în miezul nopții. Cu siguranță va începe să foșnească atunci când își face bagajul. Tot la capitolul zgomot intră și sforăitul.
  • paturile incomode. De fiecare dată când aleg un hostel, caut să aibă paturile mari, eventual făcute din lemn, să aibă un aspect masiv. Mă feresc de paturile suprapuse metalice, pentru că în ele se simte orice mișcare a colegului de pat și nu e plăcut deloc.
  • spațiul de depozitare. Puține hosteluri oferă un spațiu personal în care să încapă tot bagajul, așa că cel mai probabil lucrurile vor sta în rucsac/troller în majoritatea timpului și trebuie mereu să scotocești după ele. Totuși, toate hostelurile oferă posbilitatea de a avea un safe box (gratis sau contra cost) în care să poți lăsa lucrurile de valoare.
  • băile comune. Am întâlnit băi la hosteluri care mi s-au părut wow, având un design inedit! Am întâlnit și băi simple, dar practice, dar și unele extrem de incomode. Uneori sunt băi separate pentru femei/bărbați, alteori nu. Cabinele de duș în majoritatea locurilor în care am mers erau mai degrabă ca niște capsule. Nu m-am simțit niciodată în nesiguranță sau rușinată atunci când aveam nevoie să merg la duș.
  • lipsa intimității. Cu siguranță este cel mai mare dezavantaj, dar peste care am reușit să trec ușor. Cel mai enervant mi se pare faptul că nu mă pot schimba în cameră, mai ales atunci când aceasta este mixtă. Trebuie să car toate hainele cu mine până la baie, iar dacă am uitat ceva… aia e! Ia-o de la capăt.
  • uneori prosopul și lenjeria de pat trebuie plătită suplimentar. Alteori, ești nevoit să-ți faci singur patul, de la ei primești doar lenjeria frumos împăturită.

 

Hostel

 

Experiențe avute la hostel

Am câteva amintiri frumoase de la hostelurile în care am stat și îmi aduc destul de bine aminte de oamenii pe care i-am cunoscut acolo.

Copenhaga

Prima dată am stat la hostel în Copenhaga, eram un grup de șase persoane și rezervasem paturi într-o cameră de opt. Am ajuns la hostel în jurul orei 22 și când am intrat în cameră am găsit pe cineva dormind. Fiind șase, era inevitabil să nu facem zgomot, mai ales că era genul de hostel în care trebuia să-ți așterni singur lenjeria pe pat. Plus drumurile la baie, foșnetele de pungi… s-au adunat. Ei bine, a doua zi la cinci dimineața, oare cine făcea zgomot cât pentru șase? Sunt convinsă că a făcut-o intenționat, am auzit fermoarul valizei deschizându-se și închizându-se de cel puțin 10 ori!

Tot în Copenhaga am aflat că unul dintre prietenii mei nu mai făcuse niciodată singur patul, așa că a avut nevoie de o mână de ajutor.

Dublin

În Dublin a fost tare interesant. M-am hotărât mai târziu să mă alătur grupului, așa că n-am mai avut loc în camera rezervată de ei. Am dormit într-o cameră de 12 persoane și nu mi-a plăcut deloc. Prea mult  zgomot, prea multe bagaje și voci diferite, la orice oră din zi și din noapte.

Atena

În Atena hostelul avea rooftop bar, așa că imediat ce am ajuns acolo am stat de vorbă cu un băiat care venise tocmai din Chile. Călătorea în Europa timp de două luni și încerca să mențină totul cât mai low budget. I-am sugerat România, chiar sunt curioasă dacă a ajuns pe la noi sau nu.

Tot în acel hostel am cunoscut și o americancă. Se îndrăgostise de Grecia într-o vacanță anterioară și venise să petreacă acolo șase luni, să viziteze tot și să învețe limba. Oare câți dintre noi și-ar dori să învețe greaca?

Hostel

Florența

În Florența am avut o colegă din Columbia. Obținuse o viză de studii în Autralia, însă pe perioada vacanței a decis să viziteze Europa, timp de trei luni. Se afla la finalul călătoriei, mi-a spus că era foarte obosită și abia aștepta să se întoarcă acasă. În același timp, era tare recunoscătoare pentru șansa ei, nu mulți columbieni au posibilitatea să descopere așa multe locuri din Europa.

Bologna

În Bologna am petrecut o seară foarte frumoasă în bucătăria comună. Un grup de italieni extrem de vorbăreți au invitat pe toată lumea din living să li se alăture la masă, la o bere. Din păcate cu ei nu am prea comunicat decât prin semne, nu vorbeau deloc engleza, însă am avut șansa să stau de vorbă cu fată din Noua Zeelandă. Mai rar așa ceva! Și ea călătorea singură prin Europa, abia terminase  facultatea și nu era prea sigură ce vrea să facă cu viața ei. Studiase contabilitate, dar simțea că nu i se potrivește deloc domeniul. Spera ca această călătorie să o ajute să-și găsească drumul.

Paris

Stiti expresia “tot raul spre bine”? Cam asa a fost si experienta mea in ultima vizita in Paris. Trebuia sa stau la o prietena care m-a anuntat in ultima clipa (adica cu doar o zi in urma) ca nu ma mai poate caza, asa ca am fost nevoita sa gasesc ceva rapid. Am rezervat un hostel al caror review-uri nici nu le-am citit cu atentie, insa avea nota buna si era situat intr-o zona pe care nu o explorasem pana atunci.

Ei bine, pentru ca hostelul avea rooftop bar, am iesit seara sa beau un pahar de vin, ca doar eram in Franta. Si asa am vazut cea mai frumoasa priveliste pe care mi-a oferit-o Parisul pana acum. A fost magic! (puteti merge la rooftop bar si fara sa fiti cazati la acest hostel, adresa o gasiti aici).

Tot aici, dupa ce am privit minunatul apus, am cunoscut un canadian cu origini filipineze care era in prima sa calatorie solo, prin Europa.  Inca pastram legatura.

 

Unde am stat la hostel?

Așadar, dacă e să le pun la un loc, am stat la hostel în Berlin, Lisabona, Atena, Dublin, Copenhaga, Koln, Stockholm, Bologna, Florența, Sarajevo, Kuala Lumpur, Brugge, Strasbourg, Paris, Barcelona, Geneva, Londra, Tokyo si Hiroshima.

Am avut o singură experiență neplăcută, în Stockholm. Camera era la demisol, extrem de înghesuită. Noroc că avea șase paturi, la fix cât să intre doar grupul meu, fără persoane străine. Drumul până la baie era lung și întortocheat. Acolo am avut senzația că mă aflam într-o peșteră.

Călătorie în Stockholm, iarna.

Cel mai tare hostel a fost cel din Bologna: băi închise (toaletă + duș), extrem de curate; camere dotate cu tot ce ai nevoie: cuiere suficiente, safe box gratis, cu o priză interioară, lampă deasupra patului, paturi stabile; bucătărie cu toate uensilele, având un design drăguț; living cu perne, decor vintage și prize suficiente pentru toată lumea; un recepționist pe nume Paris care părea pasionat de ceea ce avea să ofere orașul: mi-a arătat atâtea lucruri pe hartă care merită vizitate încât chiar mi-a părut rău că rezervasem atât de puțin timp pentru Bologna.

In Japonia hostelurile sunt parca de pe alta planeta. Dar asta se aplica cam pentru orice in Japonia! De la intimitatea pe care o are fiecare persoana, cu draperii opace in jurul patului, televizor montat la fiecare pat si curatenia exemplara din bai, la orice ora, am intalnit hosteluri in care totul era… perfect. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca peste tot primeam sampon, gel de dus si balsam de par gratis, iar uneori chiar si lotiune tonica, ulei demachiant si papuci de mers la toaleta!

Citește și: 5 motive să vizitezi Bologna.

 

 

Hostelurile la care am stat:

Hostel

Recomandări:

  • Hostelurile nu se potrivesc tuturor, de aceea trebuie să știți foarte bine la ce să vă așteptați.
  • Fiți deschiși, toleranți. Dacă vă enervați la fiecare foșnet sau alarmă de telefon a partenerilor de cameră, atunci nu merită să vă stricați vacanța dormind la hostel. Totuși, atunci când ceilalți întrec măsura, ar trebui atenționați.
  • Citiți review-urile! În descrierile utilizatorilor se găsesc informații foarte prețioase, care de cele mai multe ori sunt adevărate.
  • Luați cu voi un lacăt. Multe hosteluri oferă gratis safe box-ul, dar nu și lacătul pentru a le încuia.
  • Nu lăsați la vedere lucruri de valoare, chiar daca sunteti in camera. Nu se știe niciodată și vorba aia, better safe than sorry.
  • Fiți curioși, socializați cu persoanele de acolo. Veți fi surprinși uneori de lucrurile pe care le aflați de la ei. Adevărate povești de viață!

Hostel

 

Voi ați ales/ ați alege cazarea la hostel?

 

Facebook Comments

11 Comments

  1. Cand ma uit dupa cazari evit hostel-urile, dar cine stie pentru experienta poate o sa incerc unul din locurile recomandate de tine! O sa incerc o noapte :-)! Daca nu imi place fac o noapte alba :-)! Cum te asigur de furt?

    • Ira Reply

      Daca am laptop cu mine sau alte chestii de valoare, le pun in safe box. Haine prea interesante nu am asa ca nu vad de ce le-ar fura cineva, asa ca rucsacul il las mereu afara, langa pat. Noaptea dorm cu gentuta langa mine. Nu mi s a intamplat niciodata sa mi se fure ceva.

  2. La hosteluri e ca la jocurile de noroc, poți să găsești cazare ok și colegi ok, sau poți să îți regreți alegerile făcute. Eu aleg hostelurile doar pentru vizite mai mult de lucru, în care sunt plecată aproape toată ziua și nu îmi iau decât 2-3 haine la mine.
    În rest, sunt pentru hoteluri, mă simt eu mai în siguranță în ele.

    • Ira Reply

      Exact, ce bine ai spus-o, e ca la jocurile de noroc in ceea ce priveste oamenii de langa tine.

  3. Nu am stat niciodata la un hostel, dar nici nu as vrea. Si iti spun si de ce. Pentru ca nu suport sa impart baia cu strainii! 😀
    Am o problema cu acest aspect, asa ca prefer un hotel, sau pensiune, orice altceva.
    Ce e drept, nu am experiementat, sa imi pot da cu parerea, dar creed ca tu ai atins bine si punctele slabe si cele forte ale cazarii la un hostel!

    • Ira Reply

      N-ai nimerit nicio pensiune cu baie comuna? Mie mi s-a intamplat de curand la Bran si era putin cam deranjant cu o baie la 3 camere, mai ales dimineata :))
      In hosteluri macar sunt mai multe bai, iar acolo ideea de dimineata/seara nu prea se aplica, se vine si se pleaca la orice ora din zi sau din noapte.
      Da, sunt si avantaje si dezavantaje, depinde de multi factori 😀

  4. Nu am fost vreodata si nici nu intentionez. Cand am fost in Stockholm si a trebuit sa platesc cazare, am cautat 2 luni pe toate siteurile pana cand am prins un hotel foarte ok, cu camera cu geam, intr-o zona buna si cu pret ok. Decat sa stau in hostel, mai bine platesc un pret mai ridicat sau stau acasa :))) Probabil ca isi spun cuvantul si multii ani de cand stau singura si sunt foarte reticenta in legatura cu persoanele cu care impart spatial personal si baia. Si nici nu am stat in camin 😀

    • Ira Reply

      Nici eu nu am stat la camin, dar imi doream tare mult. Recuperez acum :))

  5. Mi se pare faina ideea pentru socializare, in schimb aspectele negative cred ca m-ar face sa nu aleg totusi o astfel de cazare.

Write A Comment