Japonia este o țară fascinantă, ca nicio alta în lume. Nu le-am văzut pe toate, însă tind să cred că nu voi găsi niciuna care să-i semene. Este o îmbinare de cultură asiatică și tradiții străvechi cu cea mai nouă tehnologie și cu multă, multă disciplină. Ceea ce este oarecum paradox pentru Asia cea nebună, agitată și colorată pe care o știam eu.

hanami

 

Când am urcat în avionul care urma să facă jumătate de zi până în Japonia mă așteptam să pășesc într-o lume nouă, așteptam să fie totul robotizat și super strict, așa cum se aude ”pe la televizor”. Însă n-a fost așa. Această țară m-a întâmpinat cu brațele deschise, cu zâmbetul celor de la biroul de informații, dornici să-i ajute pe turiști. Cu exchange-ul din aeroport care are cea mai bună rată de schimb și cu taximetristul care m-a atenționat că i-am dat o bancnotă greșită, cu o valoare mult mai mare decât ceea ce credeam eu că o are.

Japonia nu poate fi înțeleasă în două, trei zile și, tind să cred, nu poate fi descoperită decât amestecându-te printre localnici. Abia la final, după două săptămâni de umblat prin țară și discutat cu cei care locuiesc acolo, pot spune că am reușit să o înțeleg cât de cât.

N-am vrut să alerg după obiective turistice, pentru că nu așa cunoști un loc. Am mers mult cu metroul. Am mâncat tăiței în restaurantele înghesuite din gări, în picioare, alături de cei care se grăbeau dintr-un loc în altul. Am luat prânzul pe o bancă în parc alături de corporatiștii care ieșiseră în pauză. Și nu, nu stăteau pe telefon, așa cum s-ar crede, ci admirau florile de cireș, lacul, natura! Iar eu îmi verificam constant telefonul. Mă întreb oare, în acest context, cine e mai robotizat? Am ieșit seara în oraș, în barurile lor minuscule și am primit ca gustare, lângă bere, alge și ouă de prepeliță. I-am văzut și cum se întorceau spre casele lor, noaptea, cu ultimul metrou. Pe șapte cărări unii dintre ei, dar îmbrăcați office, la costum. Am aflat că le place să iasă imediat după muncă, să bea bere, să se simtă bine.

Japonia

park

Japonia

M-au fascinat copiii de-o șchioapă care călătoreau singuri cu metroul. Și uniformele lor drăguțe, cu pantofi și ghiozdane la fel. Japonia e printre cele mai sigure țări din lume, iar asta n-am simțit-o doar eu în zilele cât am stat singură în Tokyo, ci am observat-o prin libertatea cu care copiii umblă neînsoțiți pe străzi. E vorba de omuleți de 5-7 ani, care ies duminica la Mec sau la picnic în gașcă, fără părinți! La trecerile de pietoni ridică mereu mână cât de sus pot, că’s prea mici să-i observe mașinile.

Japonia

Japonia este despre tehnologie și lucruri care merg perfect. Totul este gândit și atent analizat astfel încât să ușureze munca, dar nu să o înlocuiască. Totul funcționează perfect, iar dacă nu, se repară repede. Se merge mult pe ideea de prevenție și se caută mereu optimizarea. Cel puțin așa am observat eu, prin ochi de turist atent la ceea ce se întâmplă în jur și dornic de a cunoaște și de a înțelege un popor care pare să se apropie atât de mult de perfecțiune!

Am aflat că japonezii sunt oameni calmi și răbdători. Evident, cu totul diferit față de ceea ce credeam. Mi-i imaginam grăbiți și nepăsători, însă n-am întâlnit nicăieri atâta răbdare. Își cunosc locul, cunosc regulile și le respectă. Iar Japonia este o țară care impune respect, parcă mai mult ca oricare alta în care am pășit. Așa că i-am oferit respect, nici nu se putea altfel. M-am conformat regulilor și am încercat să las la aeroport toate deprinderile mele… românești. Am așteptat răbdătoare la cozi, am pus mereu ambalajele goale în geantă, pentru că sunt aproape ne negăsit coșurile de gunoi pe stradă, m-am descălțat acolo unde trebuia să o fac, am stat în linie la urcarea în metrou și am evitat să mănânc în locurile publice. M-am bucurat deseori de liniște, de respectarea spațiului personal și de amabilitatea oamenilor.

Japonia

incaltaminte

Deși se spune că japonezii sunt robotizați, am întâlnit acolo job-uri la care nici nu m-aș fi gândit vreodată. Semn ca încearcă să găsească de lucru pentru toată lumea, iar mie mi-au lăsat impresia ca fiecare meserie este respectată și practicată cu mândrie, fie ea de controlor pe tren, asistent la trecerea de pietoni, supraveghetor pe peronul de metrou sau informator pentru rutele de autobuz.

Japonia e o țară frumoasă, iar dragostea pentru natură și animale se simte peste tot. Grădinile japoneze sunt vestite pentru frumusețea lor, iar despre cireși cred că știe toată lumea cât sunt de iubiți și de admirați, nu doar de turiști, ci și de localnici, care le-au dedicat Sakura, sărbătoarea înfloririi cireșilor.  Mi-a plăcut mult ziua petrecută la Nara, printre căprioarele care se plimbau libere prin parcuri sau pe străzi. Iar peisajul întregit de natura verde și florile de cireș roz e de vis! Am întâlnit în toate lacurile pești colorați și de dimensiuni impresionante. Ba chiar am avut șansa să găsesc peștișorul auriu! Am aflat că japonezii prețuiesc nu doar animalele, ci și insectele pe care încearcă să le protejeze. Să le omoare strivite cu un papuc de perete nu e o opțiune pentru ei și nici insecticide nu prea folosesc.

Japonia

Japonia

Să mai vorbesc despre curățenie? Știam deja că acest popor are o afinitate pentru curățenie și minimalism încă din vremuri străvechi. Pe când în Europa vestică era un păcat să te speli mai des de o dată pe lună, iar gunoiul era aruncat în mijloc de stradă, în Japonia aveau ritualuri zilnice de îmbăiere. În vremurile noastre lucrurile nu s-au schimbat deloc: străzile sunt curate, gunoi aproape deloc. Am folosit cu drag toaletele publice din metrou și gări, majoritatea sclipind de curățenie! (mai sunt și gratis pe deasupra). Metroul, gările sau alte locuri mai insalubre prin alte metropole aici sunt spălate constant și cred, cel mai important, păstrate curate de către cei ce le folosesc. Copiii învață de mici, la școală să facă ordine după ei sau să curățe locul pe care l-au folosit. Din câte am auzit, fac cu rândul și în ceea ce privește curățenia din școală.

Japonia

Japonia ar părea țara perfectă în care să locuiești… dacă te-ai născut japonez. Eu iubesc ordinea și corectitudinea și mi s-a părut minunat ceea ce am văzut în Japonia! Dar, pentru că există și un dar, mi-am dat seama că mi-ar fi destul de greu să mă adaptez. Mi s-a părut că oamenii sunt inflexibili. Că fiecare își face munca pentru care este plătit/pregătit, dar nimic mai mult. Poate din teama de a nu greși sau de a nu oferi informații false, sau pentru că pur și simplu nu era munca lor să facă asta, mi s-a întâmplat de multe ori să nu primesc informații de la oameni care nu erau acolo pentru asta. Am fost mereu îndrumată către biroul de informații atunci când am adresat întrebări mai specifice (dar nu grele, de exemplu: unde pot găsi un exchange în această gară?). Nu-i învinovățesc, pentru ei asta e normalitatea. Așa au fost crescuți și respect întru totul acest lucru. Dar eu am fost crescută altfel și cred că sunt unele lucruri pe care nu le mai pot schimba la vârsta mea.

Japonia prin ochii mei

Stând de vorbă cu prieteni stabiliți în Japonia de trei ani am aflat că le este destul de greu să se integreze și că, probabil, nu se vor simți niciodată adoptați pe deplin în acea țară. Deși japonezii nu sunt rasiști, păstrează o anumită distanța față de cei care sunt de altă naționalitate, oricare ar fi aceea. Singurul mod prin care le poți câștiga simpatia și respectul este să adopți și să respecți 100% regulile lor și modul de lucru, dar chiar și așa, tot nu vei putea ajunge la egalitate. Este o părere subiectivă, evident, dar cred că trei ani de Japonia i-au ajutat să-și dea seama cum stau lucrurile pe acolo.

Japonia

Cam acestea sunt gândurile cu care m-am întors după cele două săptămâni de Japonia. Cu mâna pe inimă pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de călătorie și am învățat foarte multe de la acest minunat popor. Am învățat ce înseamnă ordinea și organizarea, puterea și dorința de muncă, dragostea pentru natură și pentru mediul înconjurător. Hiroshima m-a învățat că nu evoluăm dacă stăm la nesfârșit să ne plângem nenorocirile, ci e mai bine să iertăm, să mergem mai departe și să facem în așa fel încât necazurile să nu se mai întâmple. Am învățat cât de mult înseamnă respectul pentru cei din jur și cuvintele de bun venit. Atât de frumos făceau plecăciuni pentru a saluta oameni, obiecte sau animale în semn de respect, încât am deprins rapid această mișcare și am încercat să o folosesc cât mai des, împreună cu un sincer mulțumesc.

Arigato gozaimasu Japonia!

gheisa

Citește și:

Facebook Comments

12 Comments

  1. Cât de frumos ai închei! Mi-a plăcut întreaga postare și le aștept cu interes pe următoarele, dar până atunci poate apuci să-mi povestești mai multe personal.. 😀
    E incredibil cum pot copiii să se descurce singuri atât de mici. Cât despre curățenie… nu pot decât să mă întreb ce gândește un japonez când ajunge într-una din capitalele cele mai murdare din Europa, mai ales dacă mai aterizează și prin vreun wc public ca cele din București. E clar o mare diferență de educație dată din generații în generații.

    • Ira Reply

      Haha, acum ca ai spus mi-am amintit: exista o chestie, sindromul Paris sau ceva de genul se numeste. Japonezii isi doresc mult sa viziteze Parisul si il percep mereu ca pe ceva wow. Insa cand ajung acolo se lovesc de chestii gen… mizerie si intra in depresie 😀 Ambasada Japoniei la Paris a creat chiar a creat un numar special la care sa apeleze turistii japonezi care se confrunta cu asta :))

      • Deși primul gând a fost „nu creeed”, acum că mă gândesc mai bine… îi înțeleg, săracii, ce șoc o fi să vadă atâta mizerie, dezorganizare și alte detalii care pentru noi au devenit normalitate, deși nu prea e.

  2. Mi-a plăcut tot ce am citit, îmi place cum ai povestit și cum ai încheiat. Ce fain cred că e să călătorești, să vezi, să analizezi și să te bucuri de viață astfel.

  3. Am citit si am recitit ce ai scris. Imi place mult ca ai trecut totul prin prisma ta, a experientelor tale si ai prezentat cititorilor o alta fata a Japoniei.
    Fiica-mea e pasionata de aceasta tara asa ca ii voi arata si ei articolul scris de tine. Poate i se mai domoleste un pic dorul de duca.

  4. Ce frumos ai scris,Ira!
    Sa stii ca asteptam cu drag acest articol, pentru ca imi doream sa aflu mai multe despre cum a fost acolo, cum te-ai simtit, sa aflu mai multe despre japonezi, despre cultura lor si despre obiceiuri.
    Cred ca, intr-adevar, in orice tara ar fi greu sa te integrezi 100%…chiar tind sa cred asta..intotdeauna vei simti o lipsa..iar acea lipsa, este de casa.
    Multumesc pentru postare…sincer! Mi-a placut mult sa citesc cuvant cu cuvant!

  5. Vaaaai! Ce tare! Foarte mult mi-a placut si calatoria ta si cum ai scris. Chair am aflat lucruri noi despre Japonia, si cred ca ai venit cu o incarcatura speciala de acolo. Eu sunt curioasa ce simti cand te intorci in Romania dupa asa o vacanta?

  6. Atât de frumos și de organizat totul. Chiar mi-aș dori și eu să merg măcar o dată. E adevărat ce se spune despre aer, că ar fi dificil de respirat și prăfos, sau e tot o invenție de pe la TV?
    Chiar m-a surprins și pe mine curățenia locului și tot ce ai povestit. Oamenii aceștia merită toată admirația noastră și respectul nostru. Mi-a plăcut foarte mult și concluzia despre Hiroshima, e atât de profundă și reală. Off, chiar a fost superb acolo. Felicitări pentru că ai ajuns și ai ales să împarți cu noi toate aceste emoții și impresii din Japonia.

  7. Doamne de cand imi doresc sa vad Japonia, acum mai nou cand m-a intrebat viitorul sot unde sa mergem in luna de miere am spus Japonia :)) Nici eu nu mai alerg dupa obiective turistice oriunde ma duc, imi place mai mult sa cunosc mai bine locul respectiv cu oameni si obiceiuri.

  8. Pingback: Traseu Japonia - Călătorește cu Ira

  9. Pingback: Cum a fost călătoria în Japonia 2018 – GreenwichXpress

Write A Comment