Malta este cea mai mică țară în care am pășit până acum și care are o splendoare și un farmec aparte. Mi s-a arătat cu totul altfel decât mă așteptam și m-a surprins printr-un mix de culturi inedit, unic din punctul meu de vedere.

Malta

Am plecat pe aceată insulă fără să studiez prea mult ce are ea de oferit turiștilor, pentru că circumstanțele au fost puțin diferite. Am mers in Malta în urma unei decizii de moment,  pentru un… interviu, la mijloc de iulie. Am privit-o așadar cu alți ochi, cu alte emoții și încercând să răspund la niște întrebări puțin mai complicate: oare mi-ar plăcea să trăiesc aici? Oare cât de ofertantă este în ceea ce privește călătoriile? Dar de câți bani am nevoie, pe lună? Am fost atentă în cele trei zile și la aceste aspecte mai practice, însă bineînțeles că am și profitat de timpul petercut acolo și am încercat să văd cât mai multe. Știu că probabil aveți o întrebare în minte acum, dar răspunsul îl aflați la final.

Despre Malta

Când mă gândeam la Malta mereu îmi imaginam lagune albastre și plaje nemărginite. Oare de ce? Malta este o insulă preponderent stâncoasă, așa că daca vă doriți o destinație pentru plajă și bălăceală, aș spune că nu e cea mai bună opțiune. Oamenii sunt, însă, inventivi și au creat tot felul de metode pentru a facilita intrarea în apă, însă întotdeauna de pe stânci.

Malta

Malta

Malta Malta

Acum, când mă gândesc la Malta, îmi aduc aminte imediat de mixul de culturi și peisaje întâlnite acolo. Insula aparține acum de Europa, însă a fost ocupată o lungă perioadă de arabi. De altfel, este mult mai aproape de Tunisia decât de Europa continentală, iar numele localităților și peisajele aride vor avea grijă să-ți reamintească de fiecare dată acest lucru. Însă îndată ce cunoști oamenii… parcă te apropii mai mult de Italia, cu al lor limbaj gălăgios, poftă de viață și petreceri care se continuă până târziu în noapte. Dar nici latura britanică a Maltei nu se lasă mai prejos și o vei resimți mai ales dacă ai de gând să închiriezi o mașină. Se conduce pe dreapta, la fel ca în UK, iar engleza este și ea limbă oficială a insulei, după malteză. Și vorbesc bine engleză, ba de multe ori am simțit un accent mult mai plăcut decât al meu, care tinde puțin să aibă influențe rusești, așa cum mi s-a spus de nenumărate ori.

Malta

Malta

Vă spuneam mai sus că Malta nu este neapărat o destinație pentru plajă, însă are atât de multe de oferit, pentru toate gusturile. Să le luăm pe rând:

Istorie – Mdina

Mdina, așa cum îi spune și numele arăbesc, este orașul vechi, ca o bijuterie a Maltei. Situat în centrul insulei, este separat printr-un pod de lumea exterioară. Iar înauntru, parcă se deschide o poartă a timpului care-ți dezvăluie secretele vechiului oraș, pe străduțe înguste pavate cu piatră, printre casele cu flori la ferestre și restaurante ascunse după ușile clădirilor de culoare nisipie. Iar la final, plimbarea îți va fi răsplătită cu un peisaj minunat asupra Maltei. În mare parte arid și oarecum lipsit de viață, dar atât de specific locului!

Malta

Malta

Malta

Malta

Malta

Malta

Malta

Eleganță – Valetta

Capitala Maltei este și locul care mie mi s-a părut cel mai elegant de pe insulă, mi-a adus aminte de frumusețea și spiritul orașelor italienești . Cu străzi cochete, terase care mai de care mai îmbietoare, scări numai bune de pozat și o groază de activități care să-i atragă deopotrivă pe turiști și pe localnici. Și înghețată bună la fiecare colț de stradă.

Malta

Malta

Culoare – Marsaxlokk

Un oraș pescăresc, al cărui nume pare aproape imposibil de pronunțat. Este locul renumit și recomandat pentru a savura o porție bună de pește, însă eu zic să-i faceți o vizită oricum. Este acel gen de port pe stil vechi, tradițional, în care pescarii vin cu bărci de toate mărimile și culorile, cu pește proaspăt adus din mare. Miresmele nu s printre cele mai îmbietoare, dar în asta constă tot farmecul locului.

Malta

Distracție – Paceville

Zona Paceville este clar mijlocul petrecerii în Malta. Un fel de Centrul Vechi al Bucureștiului după lăsarea întunericului, unde muzica se aude tare, iar paharele sunt mai mereu pline. Este un loc plin de viață și veselie, un ”must” pentru amatorii de distracții. În plus, are și una dintre puținele plaje pe care le-am găsit pe insulă – St George’s Bay, populată și ea până târziu în noapte (e tare mică, dar măcar se intră în apă ușor).

Malta

Malta

Apă azurie, peisaje frumoase –  Blue Grotto

La Blue Grotto m-am oprit puțin pentru a face câteva poze cu stânci înalte și apă de un albastru intens, însă văzând oamenii care se îndreptau spre un mic golfuleț, m-am luat după ei. Și am descoperit cea mai azurie apă de pe insulă, iar singurul regret mi-a fost că nu aveam costumul de baie la mine.

Malta

Malta

Malta

Plimbări, relaxare și cele mai frumoase apusuri – Sliema

Am lăsat la final locul meu preferat din Malta – Sliema! Un orășel cu străduțe înguste și blocuri colorate, situat chiar lână faleză. O faleză luuungă numai bună pentru plimbări pe malul mării, cu o înghețată în mâna stângă și cu aparatul foto în mâna dreaptă, pentru a imortaliza cele mai frumoase locuri și momente: piscinele săpate în stâncă, bărcuțele elegante care intră agale în port, catedrala imensă de lângă golf sau cel mai frumos apus de pe insulă.

Malta

sliema-malta

Malta

Malta

Malta

Cam atât am reușit să vizitez eu din insula pe care am privit-o cu ochi de viitor…locatar al ei. Mi-a părut rău că nu am avut timp să merg în Gozo, surioara mai mică a Maltei, aș fi avut ocazia să văd Azure Window, o fereastră în mare formată în stâncă. Din păcate s-a prăbușit în iarna ce-a trecut, însă sunt convinsă că peisajele și apa turcoaz merită din plin drumul până acolo.

Iar ca să răspund întrebării lansate mai devreme, am răspuns negativ invitației Maltei de a petrece ceva mai mult timp împreună. Deși este într-adevăr un loc fermecător, are totuși o dimensiune redusă care mi-ar fi îngrădit simțitor avântul meu de călător, mai ales atunci când zilele de concediu sunt pe sfârșite și trebuie să mă mulțumesc cu scurte călătorii de weekend. Nu regret decizia luată, însă recunosc că uneori mă gândesc la Malta cu ceva mai multă emoție decât la alte locuri pe care le-am descoperit știind de la început că scopul e călătoria.

Informații utile:

  • Am fost cazată la Corinthia Beach Resort, un hotel elegant aflat chiar pe malul apei în St George’s Bay. Dacă se încadrează în buget, vi-l recomand cu drag. Mi-a plăcut să mă trezesc dimineața și să mă bucur de o frumoasă vedere spre mare, iar condițiile au fost de nota 10!

Malta

Malta

  • Transportul pe insulă este teoretic destul de bine pus la punct, însă așteptați-vă ca autobuzele să nu vină chiar la fix.
  • Există și variante de Hop On- Hop Off, pe două rute (nord și sud)
  • Din România în Malta se ajunge ușor și ieftin cu Wizz Air
  • Malte merită vizitată în orice anotimp, nu doar vara. Are foarte multe de oferit și poate fi chiar un loc plăcut în care să fugim câteva zile de frigul iernii.
Facebook Comments

Write A Comment