Nu sunt neaparat genul de persoana care la final de an sa traga linie si sa stabileasca noi obiective, pentru ca mi-am dat seama ca nu trecerea intr-un nou an aduce schimbare, ci aceasta vine mai degraba in urma unor evenimente care ne marcheaza viata, gandurile si ideile. Totusi, m-am gandit ca ar fi un exercitiu bun sa pun cap-la-cap calatoriile de care am avut parte in 2018, pentru ca in acest an nu am fost foarte activa pe blog, iar despre unele dintre ele nici macar pe pagina de Facebook nu am mentionat, asa ca ar fi util pentru mine si sper ca si pentru voi. A fost un an plin, poate chiar cel mai plin de pana acum in ceea ce priveste calatoriile: am pasit prin 21 de tari, pe unele vizitandu-le pe-ndelete, in road-trip-uri lungi, in altele intrand de cateva ori (Franta, Olanda, UK), iar altele au fost doar opriri scurte, menite sa-mi deschida apetitul (China).

Am iesit  deseori din zona de confort, iar faptul ca am calatorit foarte mult singura a fost implinirea unei dorinte vechi. Nu pot spune ca e neaparat stilul meu preferat de a cunoaste lumea, insa am vrut sa vad cum ma descurc de una singura timp de cateva saptamani in celalalt capat de lume. Si a fost bine, neasteptat chiar! Binteles, destinatia aleasa, Noua Zeelanda, a avut un rol important in a-mi face vacanta cat mai placuta, pentru ca este oarecum „raiul” calatorilor solo, insa tot sunt mandra de aceasta realizare! Am mers pe munte singura, chiar de mai multe ori, am facut bungee jumping si am gatit alaturi de oameni pe care abia i-am cunoscut! Am vazut foci si pinguini si m-am bucurat ca un copil in sinea mea. Bine, primul pinguin zarit s-a lasat si cu cateva lacrimi, nu aveti idee de cand asteptam momentul asta! Si l-am tinut pentru mine si va ramane acolo, in amintire.

 

Tot in acest an am mai descoperit bucati din Asia, continent care m-a fermecat inca din copilarie si adolescenta cu povestile sale. Fie ca va fi vorba de Rusia inghetata, deserturi nemarginite sau de nebuna Indie, nu ma voi opri pana nu voi dezlega farmecele orientului. In 2018 am descoperit Cambodgia, Thailanda, Singapore si Iordania si sunt curioasa care va fi urmatoarea!

Am avut si extrem de multe zboruri, un pic prea multe pentru limita mea de confort, dar pot spune ca m-am obisnuit in sfarsit cu mersul cu avionul. Dupa atatea ore de zbor de una singura, in care nu pot impartasi nimanui teama ce-mi rasare in suflet la fiercare urma de turbulenta, am invatat sa accept ca e normal sa existe si astfel de momente. Si sa am incredere in piloti si in tehnologie, ca nu pot sta cu inima cat un purice la fiecare doua saptamani cand ma asteapte un zbor. Am mai invatat si sa dorm pe avion, cam in orice pozitie posibila, evident de nevoie. Eu care inainte nu puteam inchide un ochi nici macar in lungile calatorii cu trenul de la Bucuresti la Timisoara, acum ma bucur de orice moment in care pot prinde un pui de somn.

Asadar, ca sa o iau in ordine cronologica, cam asa a aratat 2018 pentru mine:

De Revelion am petrecut in mijlocul cambodgienilor, la propriu. Pe Pub Street, cea mai aglomerata strada din Siem Reap, localitatea ce a devenit baza pentru turistii ce vor sa viziteze faimoasele temple Angkor Wat. A fost o noapte frumoasa, desi nu am avut nimic aranjat, iar petrecerea de pe strada s-a terminat nu mult dupa miezul noptii. Am incheiat seara la terasa unui hostel, pe acorduri de chitara si povestile celui mai ciudat si neomogen grup pe care l-am intalnit vreodata: un ucrainean batran casatorit cu o rusoaica frumoasa ce ne servea non-stop salata facuta de ea, un australian cu origini prin Sri-lanka care parea sa le stie pe toate, un neamt care abia a spus doua cuvinte… Si prietenii mei care parca nu stiau daca sa se bucure sau sa dea bir cu fugitii vazand unde am nimerit.

Imediat dupa Cambodgia am mers in Thailanda, care nu pot spune ca m-a impresionat, mai mult din pricina turismului devenit prea comercial. Recunosc, am si ales cele mai turistice locuri: Bangkok, Krabi si Phuket. Mi-a placut, insa, excursia de o zi pe care am facut-o pe Similan Islands si inca pot spune ca e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut. M-as intoarce in Thailanda, pentru excursii pe insule mai tihnite si mai ne-populare, dar si pentru faimoasele regiuni din nord, Chiang Mai si Pai.

In Singapore am poposit inainte de intoarcerea pe batranul continent. E o tara interesanta, o combinatie frumoasa intre organizarea specifica occidentului si nebunia asiatica, insa mie mi s-a parut totul a fi putin artificial, nu a fost neaparat pe gustul meu. Sau poate nu atunci, cine stie a doua oara cum mi se va parea?

Am aterizat in Londra, oras in care am revenit de inca doua ori pe parcursul anului. O data pentru a-l vizita impreuna cu parintii mei in martie, experienta despre care am scris aici, si inca o data pentru ca a fost punctul de plecare spre alte meleaguri indepartate. Imi place Londra si as merge chiar si de 100 de ori daca ar fi nevoie. Mi-ar placea chiar sa locuiesc in Londra. Cine stie ce ne rezerva viata…?

In februarie am vizitat un mic orasel tare frumos din Belgia, Ypres (sau Ieper, numele flamand). A fost frig si mi-am propus sa revin pe temperaturi mai blande, insa asta inca nu s-a intamplat. Mai e timp. Tot in februarie am ajuns in Dusseldorf, chiar in vreme de carnaval, ceea ce m-a facut sa iubesc spiritul orasului. Altfel, avand in vedere frigul, cred ca nu mi-ar fi placut asa mult. Ca idee, nu as vizita Germania pe timp de iarna decat in decembrie, pentru farmecul pietelor de Craciun, altfel e putin cam frig si gri.

Una dintre cele mai frumoase mini-excursii ale anului a fost cea din perioada Pastelui. Am vizitat, in doar trei zile, Geneva, Lausanne, Chamonix, Mont Blanc si Annecy. Faptul ca am putut vedea de aproape faimosul „varf al Europei” si niste peisaje care iti taie respiratia m-a facut sa fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce mi se intampla si pentru ca am ales acest stil de viata „mai mereu pe drumuri”. Si pentru toate noptile nedormite, zborurile pentru care plec de acasa la 3am, economiile pe care le fac si prietenii pe care nu apuc prea des sa-i vad.

Aprilie a fost un fel de „luna a florilor”, pentru ca am vizitat gradinile cu lalele din Keukenhof, Olanda, padurea Halle din Belgia, chiar in perioada clopoteilor mov si serele regale din Bruxelles. Despre toate acestea am scris aici, sa va inspire in caz ca planuiti vreo vacanta florala in anii ce urmeaza.

Luna mai e perioada cu cele mai multe zile libere in Belgia, asa ca… numai bine pentru niste city-break-uri! Am vizitat Lituania (Vilnius, Trakai si Kaunas), Parisul, Normandia in Franta si Yorkshire in Marea Britanie. Multe drumuri cu avionul, trenul si autocarul, dar au meritat din plin pentru ca am descoperit niste zone tare frumoase si am avut mereu parte de vreme buna. Mai putin in Franta, la Etretat, unde a plouat cu galeata cat timp eu alergam de nebuna in cele 3 ore pe care le-am avut pe coasta cu stanci albe si pajisti verzi. Amintiri pentru o viata!

In iunie m-am hotarat rapid sa dau o fuga pana in Barcelona si Andorra, vizitand totodata si Montserrat, Tasso del Mar si Girona, in doar doua zile si jumatate. Frumos, m-as intoarce pentru o vacanta mai lunga pe Costa Brava! Finalul lunii l-am petrecut intr-un roadtrip prin Austria, Cehia, Polonia si Ungaria, motivul principal fiind vizitarea oraselor din Polonia (Wroclaw, Varsovia si Cracovia), tara in care nu mai ajunsesem pana atunci si care mi-a placut mult. Experienta Auschwitz, in schimba fost una marcanta si cred ca este cel mai dureros si sinistru loc in care am pasit pana acum.

In iulie m-am bucurat de Belgia si ce are ea de oferit: m-am mutat in Bruxelles si am inceput sa descopar la pas orasul, am mers la clifestivalul Rock Werchter, despre care auzisem numai lucruri frumoase (si pe buna dreptate), am petrecut alaturi de belgieni de ziua lor nationala – 21 iulie. Si-am dat si-o fuga in Olanda, ca doar e la o aruncatura de bat: in Parcul National Biesbosch, unde am facut o plimbare cu barca prin delta, in Kinderdisjk pentru a vedea faimoasele mori de vant si in Zeeland, la plaja.

Peste aproape o luna de la ultima vizita, mai exact la inceput de august, m-am intors in Cehia, in Praga. Este un oras de suflet pentru mine, pentru ca am traiat acolo clipe inedite, candva pe la 20 de ani, in cadrul unui proiect de Youth Exchange. Pe atunci nu era asa populara printre turisti si am vrut sa vad cum s-a schimbat intre timp. Bineinteles ca a ramas la fel de frumoasa, insa multimea de oameni de pe strazile din centrul vechi poate deveni coplesitoare, mai ales intr-o zi torida de vara cum n-a vazut vreodata Cehia. Sa va mai spun ca nu exista mai nicaieri aer conditionat si erau 35+ grade? Traiasca ventilatoarele si statul pana tarziu in noapte pe malul Vltavei!

 

Ziua mea, tot in august, mi-am petrecut-o la mare, in Bulgaria, vizitand plaje pustii si frumoase, toate situate la nici 30 km departare de Romania: Krapets, Tyulenovo, Shabla. Liniste, relaxare si peisaje frumoase, asa as descrie escapada de doua, trei zile. Bineinteles, o oprire in Vama era musai si ea. Mi-era dor!

Finalul verii l-am petrecut descoperind noi locuri din Franta, tara pe care o iubesc pentru frumusetea ei: Toulouse si Bordeaux. Mai putin pentru oameni, dar asta ramane intre noi, ca-s multi prin Belgia si nu vreau sa existe suparari. Nu aveam mari asteptari de la Toulouse, insa m-a impresionat intr-un mod foarte placut prin combinatia de stil frantuzesc imbinat cu cel spaniol. Nu degeaba este numit „rose city”, are o arhitectura aparte. Bordeaux este orasul pe care multi il considera cel mai frumos din Franta. Eu l-as pune pe locul trei, dupa Paris (evident) si Strasbourg.

 

Ca tot vorbeam de Paris, in octombrie unde credeti ca am mers sa petrec trei zile? Nu pot sta prea mult timp departe de acest oras, e clar! Am mers impreuna cu ai mei, asa ca am reluat traseul turistic, lucru pe care nu-l mai facusem de mult. Si in sfarsit m-am plimbat cu vaporul pe Sena!

 

Toamna s-a incheiat in cel mai frumos mod posibil, cu cea mai lunga calatorie avuta pana acum, in cea mai indepartata tara: Noua Zeelanda! A fost un vis si totul a iesit neastepatat de bine. Va invit sa cititi aici articolele despre Noua Zeelanda si promit ca vor mai urma, pentru ca trebuie sa descriu pe indelete ce am facut, vazut si simtit in celalalt capat de lume! Merita sa mentionez aici si escala din China, pentru ca am reusit sa descopar putin Beijingul si am ajuns sa urc pe Marele Zid.

Calatorie in Noua Zeelanda

Noua Zeelanda

In decembrie am avut doar doua scurte vizite, una in Bucuresti unde am vazut, din nou, cea mai frumoasa piata de Craciun si una in Olanda, in Leiden si Amsterdam.

Finalul de an l-am petrecut in orientul meu drag, descoperind inca o tara araba: Iordania! Si m-am indragostit iremediabil si irecuperabil de frumosul desert Wadi Rum. Tot ce-mi doresc acum e sa vizitez si alte zone desertice din lume, e o atractie inexplicabila, o „chemare” catre liniste, pace si… nemarginire.

 

2018 a fost un an excelent din  punct de vedere calatorii, insa recunosc, m-a obosit putin. Ce-mi doresc de la 2019? Sa fie la fel de plin de calatorii frumoase, bineinteles! Insa mi-ar placea sa incep sa-mi organizez plecari mai lungi, mai lente. Sa am timp sa ma bucur de locuri, de oameni, de peisaje si sa nu mai alerg zilnic dintr-un loc in altul! Imi doresc sa ajung in Africa sau in America Latina, dar… parca vad ca tot spre Asia ma voi indrepta!

 

Facebook Comments

3 Comments

  1. iti doresc sa ai un an si mai productiv! e minunat sa ai stilul asta de viata, mi-ar fi placut sa ma inham si eu la asa ceva!

  2. Nici n-ai idee cât te invidiez pentru Rock Werchter! De când e pe listă, dar acum chiar e cam greu, e într-o perioadă a anului în care nu-s deloc prin Europa.
    Dacă în escapada ta asiatică atunci prin Bangkok, dă-mi un semn, poate ne vedem 🙂

  3. Ma bucur ca ai facut atatea calatorii frumoase si iti doresc un 2019 in care sa faci macar tot atatea, te pup

Write A Comment