Despre Ira

Eu sunt Ira, călător în timpul liber. Locuiesc in Belgia, dar gândul îmi zboară zilnic peste mări și țări, în locurile în care am lăsat câte-un strop din inima mea, sau spre meleaguri pe care abia aștept să le descopăr.

„I haven’t been everywhere, but it’s on my list”

De pe la 13, 14 ani am început să explorez țara în lung și-n lat, prin concediile planificate de părinții mei. Am descoperit munții, am urcat cu greu până la Scărișoara, m-am minunat de la primii pași făcuți în Peștera Urșilor. Am vizitat mănăstirile Maramureșului, am dormit la cort lângă Sfânta Ana și am învățat să fim mai răbdători după o săptămână petrecută în Ardeal.

Sidi Bou Said

La 19 ani am pășit pentru prima dată în afara granițelor țării, într-un road-trip de neuitat prin Austria și Italia, tot alături de ai mei dragi părinți. Primul zbor cu avionul l-am făcut către Paris, orașul care încă a rămas pe primul loc în inima mea și pe care sper să-l revăd curând.

..au urmat zeci de zboruri și mii de kilometri parcurși cu mașina, pentru a descoperi, puțin câte puțin frumosul nostru continent. Îmi petrec fiecare zi de concediu departe de casă, iar când sunt la birou studiez ofertele companiilor aeriene și încerc să fac cele mai bune combinații.

Pentru a-mi satisface setea de cunoastere si cu curiozitatea descoperirii de locuri noi intr-un mod mai profund si pe termen mai lung, in 2017 am decis sa ma mut in Belgia, iar acum pot explora in fiecare weekend cate un coltisor din Europa de Vest.

Stilul meu de călător? Oriunde, oricând, oricum – asta m-ar defini cel mai bine.  Iubesc plajele cu apă azurie, dar nu spun niciodată ”nu” unei excursii pe vârf de munte. Apreciez natura, dar deseori aleg să petrec câteva zile într-un oraș aglomerat, plin de viață și istorie. Ca mijloc de transport, cel mai des am călătorit cu mașina și avionul, însă când a fost nevoie să apelez la autocar sau vapor, am făcut-o cu drag!

 

Călătoreștecuira.ro a luat naștere din dorința de a împărtăși din experiențele mele cu cei care au nevoie de un sfat, cu cei care vor să audă o poveste frumoasă sau poate să descopere următoarea destinație de vacanță!

 

[MapFig mapid=”1″]