Fericirea din celălalt colț de lume

Stăteam zilele trecute și mă gândeam la cele mai frumoase momente din excursia prin Indonezia și Malaezia. Au fost două săptămâni trăite la maxim, în care abia am avut timp să ne odihnim. Au fost două săptămâni pline de momente unice, am cunoscut oameni, animale și peisaje de vis.

Dar un loc care-mi va rămâne mereu în gând (și în inimă) este plaja Canggu, din Bali. Mai puțin turistică, mai puțin cunoscută. Am ajuns acolo căutând o plajă mai ferită, unde să se poată face surf, dar să nu fie foarte departe de cazarea noastră, din Legian. Ne-am urcat într-un taxi Blue Bird, iar pe drum am aflat despre șofer că nu-i balinez, dar e venit acolo pentru a lucra, pentru a-și întreține familia. Cu mândrie ne-a spus că vine din Java și că el e musulman.

Ne-a lăsat exact la intrarea în Canggu Beach, după ce am trecut printre orezării și sătuce balineze. Prețul pe care-l arăta taxatorul pentru cursă l-a rotunjit. În minus, pentru că nu avea mărunt să dea rest.

Plaja..micuță, dar frumoasă. Cu nisip vulcanic, aproape negru, plină de surferi, se vedea că sunt de-acolo. Bronzați, cu pletele în vânt. Cu plăcile lor mari se îndreptau cu curaj să se lupte cu valurile, să le cucerească. Nu sunt terase, doar câteva dughene cu suc șu plăci de surf. Noi am negociat pentru două șezlonguri, o boogie board și o nucă de cocos. Cocosul a fost cadou, iar prețurile mult mai mici decât în faimosa Kuta.

Prima jumătate a zilei s-a scurs lent. Plajă (mai mult la umbră decât la soare), joacă cu valuri, poze și nucă de cocos. N-aveți idee câta apă este într–o nucă, și ce rece se păstrează pe parcursul zilei! Yummy!

După-amiază, însă, au început peripețiile: eu aproape m-am înecat, dar am fost salvată de prințul pe..placă de surf albă. Puțin amețită și cam fără curaj să mai iau cu asalt valurile, stând liniștită pe șezlong am zărit o nebunie în depărtare, exact dinspre direcția din care venea și soarele: o mare de oameni pe plajă. Ne-am tot întrebat ce-o fi: poate s-a înecat cineva, poate e vreo petrecere pe plajă, poate..poate..

Dar hai să mergem să vedem! Ne-am strâns frumos bagajele și-am plecat. Câteva minute mai târziu ne-am trezit printre ei. Într-o mare de balinezi, micuți și cu cele mai largi zâmbete. Da, de asta e Bali așa vestită! Datorită lor, a celor mai frumoase zâmbete din lume.

Erau la bâlci oamenii, de la mic la mare. Jucau fotbal pe plajă, se bălăceau cu copiii în râu și-n ocean, aprindeau ofrande zeilor, mâcau chestii ciudate, cântau și vorbeau tare. Atâta fericire la un loc nu mi-a fost de mult dat să văd. Iar noi eram singurii ciudați, singurii ”uriași” printre omuleții de 1.50. Se uitau la noi cu uimire, cu încântare și cu..evident, zâmbete largi.

Ne era foame, așa că ce moment mai bun puteam să nimerim? Ne-am luat o punguță cu gogoșele cu sos – încă n-aveam nici  cea mai mică idee ce era acolo! Apoi ne-am oprit la o masă (făcută parcă pentru pitici), pentru a mânca o supă extra-spicy, așa cum a exclamat un vecin de farfurie, după ce a văzut fețele noastre roșii și ochii care lăcrimau. ”Spicy?”. Nu voi uita niciodată amuzamentul din glasul său, dar și privirile celorlalți meseni, care mai-mai să izbucnească în râs. Dar au fost drăguți, doar zâmbeau.

Mi-a fost greu să mă desprind de fericirea lor, dar și de unul din cele mai frumoase apusuri…Pozele sunt frumoase, dar nu reușesc să redea tot. Nu au luat cu ele și fericirea oamenilor sau țipetele copiilor care jucau fotbal pe plajă la apus.

În Canggu, însă, nu există stație de taxiuri, așa că ne-am trezit cumva, în semi-întuneric, fără idee despre cum urma să ajungem acasă. Am luat-o ușor pe drum, prin sat, încercând să găsim pe cineva care să ne ajute. N-a durat mult, acolo oricine e șofer, însă negocierile au mers greu, noi știind deja tariful. Într-un final am ajuns la un comprimis și am urcat într-o mașină mare, cu geamuri fumurii. Sceptică fiind, am stat cu Google Maps deschis, să văd dacă într-adevăr ne duce unde trebuie.

Starea de frică a trecut repede, după ce șoferul ne-a propus să ne ajute pe toată șederea nostră în Bali, cu drumul spre aeroport, sau oricând am avea nevoie de transport. Ba chiar am făcut schimb de numere de telefon și m-a adăugat pe WhatsApp. Maderai îl cheamă. Eu întotdeauna m-am întrebat cum reușesc oamenii să-și găsească ”șofer”, însă acum am aflat: te găsesc ei pe tine!

Supa extra-picantă împărțită la doi nu prea ne-a ajutat să ne stăpânim foamea, așa că seara ne-am încheiat-o cu cea mai bună mâncare din această excursie, la un restaurant..thailandez, desigur! (aici a avut loc revelația: TREBUIE să mergem în Thailanda!)

V-am spus că balinezii au cele mai frumoase zâmbete din lume? Parca..v-am spus..

Citește și alte articole despre Bali:

• De ce e Bali Insula Zeilor?
• Canggu Beach – Fericirea din celălalt colț de lume
• La pajă în Bali
• Curiozități despre Bali și balinezi