Insula Thassos mi se pare locul perfect pentru cei care vor să meargă în concediu cu mașina, dar să nu facă mult timp până la destinație. Eu am vizitat-o în 2013, dar ocupă și acum o părticică din inima mea. Acolo m-am îndrăgostit de apa azurie a Greciei, de plajele liniștite unde te poți relaxa alături de o carte bună și un frappe rece, la umbra unui pin bătrân. În Thassos am văzut peisaje extraordinare, am gustat din mâncarea tradițională și m-am bucurat ca un copil la Marble Beach și la piscina naturală Giola.
În Thassos se poate ajunge doar cu mașina sau autocarul. Drumul nu e lung, însă vă trebuie puțină răbdare la traversarea Bulgariei, pe acest traseu neexistând autostradă. Din Keramonti am luat ferryboat-ul către Limenas, iar cazarea am ales-o prin Booking, la un hotel drăguț din Micro Kazaviti.
Nu ne-am făcut planuri, nu am avut neapărat o listă cu ”obiective”, însă am pornit din start cu ideea că vrem să vedem cât mai multe. Tocmai de aceea, cazarea am ales-o în inima insulei, într-o zonă muntoasă, urmând ca în fiecare zi să descoperim locuri și plaje noi. Deși le-am vizitat, am evitat locurile mai aglomerate (deși, comparând cu litoralul românesc, nu pot spune că am văzut vreo plajă prea aglomerată pe acolo) și am preferat să poposim pe plaje sau taverne mai puțin cunoscute.
Cele mai relaxante momente au fost cele în care găseam câte-o plajă micuța și ne așezam la umbra unui pin bătrân sau sub o umbreluță de paie..
Fără aglomerație, fără copii în jurul nostru, fără muzica puternică care să răsune de la vreo terasă.
Mi-a fost dor să citesc și acolo am putut să parcurg în liniște un roman de-al lui Marc Levy, autor pe care îl recomand dacă sunteți în căutare de ceva spirit de aventură.
Când luam câte o pauza..intram în apa limpede să mă răcoresc sau făceam o mică plimbare la malul mării. Am descoperit căsuțe pe plajă care din depărtarea abia se zăreau printre copaci..Erau micuțe și cu grădini cochete..și mă făceau să visez la o cafea de dimineață băută acolo, lângă mare..în fiecare zi.
În Thassos este musai să faceți turul insulei..cu mașina, cu scuterul, cu ATV-ul, cu ce-o fi..Drumul care înconjoară insula are aproximativ 100 km, și veți descoperi peisaje SUPERBE. Ne minunam la fiecare cot de drum cât de frumoasă poate fi apa și ne-am oprit de cel puțin zece ori să facem poze..
O plajă care merită vizitată este Aliki. Se află pe partea estică a insulei și, deși inițial mi s-a părut că nu are nimic de oferit, în afară de îghesuială de șezlonguri, a ajuns să-mi placă prin forma ei interesantă.
Citisem că tot acolo ar fi și niște ruine, însă drumul către ele nu era în niciun fel semnalizat. Aliki este, de fapt, o ”limbă” de pământ ce pătrunde în mare, așa că are câte-o plajă pe fiecare latură, iar la mijloc se găsesc ruinele. Am intrat inițial într-o mică pădurice de măslini și, după nici 5 minute de mers am ajuns la ruine, de unde se vedea și plaja ”din spate”..mult mai frumoasă, mai liniștită..mai naturală.
Biserica Arh. Mihail este cu siguranță un punct de atracție pentru turiști. Trebuie să știți că acolo femeile trebuie să fie acoperite pe umeri și nu au voie cu pantaloni..fie ei lungi! Nici bărbații nu sunt scutiți de reguli, ei nu au voie cu pantaloni scurți. Tuturor li se oferă la intrare haine cu care să se acopere, spre amuzamentul celorlați.
Chiar dacă nu sunteți foarte religioși, trebuie să mergeți în acest loc pentru că oferă cel mai frumos peisaj al insulei. Toți cei care ajungeau acolo își luau câteva minute de răgaz pentru a contempla frumusețea naturii, care este într-adevăr copleșitoare..
Clădirea principală a bisericii nu poate fi vizitată. Este o construcție ce mă duce cu gândul la deșert, la locuințele arăbești și nu la un lăcaș ortodox. Există și o bisericuță mai mică în care puteți intra și aprinde o lumânare.
În Limenas am mers într-o zi pentru o mică plimbare. În port am descoperit pescari ce curățau fructe și steluțe de mare, multe bărcuțe, terase și suveniruri.
N-am putut să ratăm nici apusul pe plaja, însă în partea vestică a insulei soarele nu apune direct în apă, ci dispare în spatele munților.