Singura prin Filipine, eruptia vulcanului si Corona Virus

Tocmai am ajuns in camera mea cu pereti inalti din Bruxelles, dupa trei saptamani de calatorit singura prin Filipine. Si ma simt parca mai trista si mai singura ca niciodata. Nu e prima vacanta dupa care ma intorc cu inima stransa, inca visand la locurile pe care le-am lasat in urma, insa de data aceasta parca e ceva diferit. Am acel sentiment din urma unei despartiri de cineva drag, doar ca acum m-am despartit de o tara intreaga, nu de o singura persoana.

Am plecat spre Filipine cu 1000 de ganduri si de frici. Mergeam pentru prima data singura in Asia de Sud Est si stiu ca acolo lucrurile nu functioneaza mereu intocmai cum planuiesti. Poate din acest motiv vacanta mea nu a fost foarte organizata, ci am preferat sa-mi las loc pentru spontaneitate si pentru a afla chiar la fata locului ce e de facut. Oricate bloguri si review-uri as citi, stiu ca cele mai bune sfaturi si idei le primesc mereu de la ceilalti calatori pe care ii intalnesc pe parcurs.

Am ajuns asadar in Manila, dupa multe ore petrecute pe drum. Si ce e o calatorie fara peripetii? Ar fi parca prea plictisitoare. Totul a inceput cu o vizita la urgente, cu 6 ore inainte de zborul Bruxelles-Hong Kong. Aveam o durere inexplicabila si stiind ca ma asteapta vreo 12 ore in aer am preferat sa merg sa vad despre ce e vorba. Mi s-a confirmat ca nu am de ce sa ma ingrijorez, insa am ajuns in aeroport nedormita de multe ore, vreo 30 si ceva. Abia asteptam sa decolam pentru a putea inchide un ochi, insa am primit cel mai prost loc in avion (pe ultimul rand, la mijloc, langa un „domn” foarte vorbaret). Asta plus turbulentele care au fost prezente tot zborul m-au facut sa nu pot adormi aproape deloc.

A urmat o escala de 7 ore in Hong Kong si bineinteles ca am mers sa dau o tura prin centru, ocazie cu care mi-am dat seama ca imi place tare mult si ca trebuie sa planific curand o vacanta acolo. Peste alte cateva ore de zbor am ajuns si in Manila, de unde planuisem sa plec cu primul zbor catre Palawan.

A erupt vulcanul Taal

Insa, cu 30 de minute inainte de imbarcare, ce sa vezi? A erupt vulcanul Taal, situat la 60 km de Manila si toate zborurile au fost puse On Hold. Eram atat de obosita incat n-am avut nicio reactie. Si oricum, ce as fi putut schimba?

Din calatoriile mele solo, cred ca asta este unul din cele mai importante lucruri pe care le-am invatat: sa fiu calma in orice situatie a carei rezolvare nu tine de mine. N-avea rost sa ma stresez sau sa ma enervez, ci aveam nevoie de o minte limpede pentru a putea face fata oricarei situatii care urma.

A fost putin ciudat sa stiu ca erupe un vulcan nu departe de locul in care ma aflam, insa vazandu-i pe filipinzi asa calmi, mi-am dat seama ca nu are cum sa fie ceva grav. Stirile au inceput sa apara pe net, vorbind despre cenusa vulcanului, posibilitatea inchiderii aeroportului pentru mai multe zile sau chiar producerea unui tsunami!

Abia la ora 23 ne-au anuntat ca zborurile sunt anulate, din pricina cenusii de vulcan. Asadar mi-am rezervat un loc in zborul de a 2-a zi, aceeasi ora, chiar la ghiseul de la poarta de imbarcare. Trebuie sa mentionez ca am fost impresionata de felul in care angajatii Cebu Pacific au tratat situatia, incercand sa ofere o varianta fiecarui turist – era o mare de oameni care astepta la rand, nimeni nu s-a enervat iar ei si-au pastrat zambetul pe buze, in ciuda orei tarzii.  Mi-am rezervat o camera la un hotel situat in apropierea aerportului, cu o usoara teama pentru ca nu stiam nimic despre Manila, in afara de faptul ca e vestita pentru rata criminalitatii.

A doua zi s-a repetat poevestea. Desi aeroportul a fost redechis dupa 12 ore (la acel moment stirile mondiale inca spuneau ca va fi inchis pe perioada nedeterminata, fapt pentru care am ales sa le ignor), insa zborul meu a fost anulat din nou, pentru ca au avut prioritate zborurile internationale din ziua precedenta. Abia in a 3-a zi am reusit sa plec din Manila si de atunci a inceput cu adevarat vacanta mea.

Cum m-am simtit singura prin Filipine?

Va voi povesti despre traseu si ceea ce am facut intr-un alt articol, pentru ca acum m-am propus sa va vorbesc putin despre cum a fost sa calatoresc singura prin Filipine. In primul rand, nu m-am simtit niciodata singura! Oamenii sunt atat de prietenosi, incat parca te molipsesc cu zambetele si ospitalitatea lor. Vorbesc toti engleza (unii aproape perfect) asa ca mi-a fost extrem de usor sa comunic cu oricine. Le-am povestit soferilor de taxi despre Romania, am primit sfaturi de la angajatii hostelurilor si mi-am facut prieteni filipinezi peste tot pe unde am umblat, multi dintre ei aflandu-se si ei acolo in vacanta.

Citisem ca in Filipine toti sunt prietenosi pentru ca asteapta ceva de la tine, vor bacsis. Eu nu am avut nici macar o data impresia asta si niciodata nu mi s-a cerut bacsis explicit. Pe la baruri si hosteluri erau cutii pentru „tips” si cam atat. Nu au reactionat absolut niciodata urat in cazul in care nu am lasat nimic in plus si intotdeauna s-au purtat frumos cu mine dupa.

In cele trei saptamani prin Filipine, am luat cina singura de maximum patru sau cinci ori! Intotdeauna se gaseste cineva cu care sa imparti astfel de momente: oameni pe care i-ai intalnit in ziua respectiva in island hopping, colega de camera din hostel sau un calator de pe un grup de Facebook unde ai postat candva o intrebare. Este atat de usor sa intri in vorba cu ceilalti cand calatoresti singur, cumva parca toti sunt dornici sa imparta din experiente.

Ce faci in seara asta, nu vrei sa mergem sa vedem apusul pe plaja? Mi-a spus Blandine, o frantuzoaica simpatica pe care o cunoscusem de nici doua minute in camera de hostel! Am raspuns ca da, cum puteam refuza o astfel de oferta? Insa ea nu voia sa mergem pe plaja din apropiere, turistica, ci undeva mai departe, de unde apusul e wow. Am luat un triciclu pana acolo si va spun sincer ca a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale vacantei! O plaja aproape pustie, cu cel mai alb nisip pe care l-am vazut vreodata si un apus care-mi va ramane vesnic intiparit in minte.

Pe Stephanie am cunoscut-o intr-un tur pe insula Coron, unde am participat doar noi doua asa am ca am avut mult timp de stat la povesti. E filipineza si calatorea pentru prima data singura, asa ca a ales ca destinatie o insula din propria tara. Cu ea am iesit la cina dupa ce am terminat turul si a comandat o groaza de chestii, pentru a-mi arata ce au ei mai bun din punct de vedere culinar. Ne-am mai revazut o data pe parcursul calatoriei, in orasul in care locuieste ea.

Si povestile pot continua, pentru ca, parca pentru prima data, vacanta asta a fost mai mult despre oameni decat despre obiective turistice. Am descoperit, intr-adevar, poate cele mai frumoase peisaje pe care le-am vazut vreodata, insa cred ca nu ar fi fost la fel fara momentele pe care le-am impartit cu oameni intalniti la intamplare.

Cred ca ideea asta de calator solo te face mai deschis, mai dornic de cunoastere si de autenticitate. Nu spun ca imi doresc mereu sa calatoresc singura, insa consider ca este ceva ce merita trait si experimentat de fiecare dintre noi, la un moment dat. Deschide atat de multe cai spre oameni, dar mai ales spre sine. Iti dai seama ce iti doresti cu adevarat sa faci intr-o zi, te descoperi in situatii placute, dar si mai putin placute, inveti sa fii tu cu gandurile tale dar si sa interactionezi mai usor cu ceilalti.

Corona Virus

Finalul calatoriei mele a venit cu o noua provocare: noul Corona Virus, despre care toata lumea vorbeste acum. Pe zborul de intoarcere aveam din nou escala in Hong Kong, insulele turistice din Filipine erau pline de turistii chinezi veniti sa sarbatoreasca Anul Nou si mastile de protectie erau deja sold out prin farmacii. Pe insule nu prea am dat importanta, insa in aeroporturile din Filipine si Hong Kong toti angajatii erau obligati sa poarte masti, iar majoritatea turistilor aveau si ei. Eu am avut mai multa grija de data asta, am folosit des dezinfectant pentru maini, mi-am spalat masuta din avion si am purtat masca pe toata perioada zborurilor si escalei. Pe motivul better safe than sorry, am incercat sa fac tot ce puteam pentru a sta departe de virus. Sper totusi sa nu devina un fenomen mondial si sa nu fie un motiv serios pentru a ne impiedica sa calatorim in acel colt de lume.

In final, nu va pot spune decat ca m-am indragostit iremediabil de Filipine si mi-as dori foarte mult sa revin candva acolo. Cumva m-am simtit ca acasa departe de casa, am avut un sentiment familiar peste tot pe unde am mers si parca mi-as dori sa mai explorez si alte zone, pentru ca tara asta are atat de multe de oferit incat mi-a fost greu sa aleg doar cateva destinatii pentru cele trei saptamani petrecute acolo!